---
title: "Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care a cerut 50.000 de euro ca să rezolve dosare penale. Statul îi confiscă banii"
url: https://moldova1.md/p/82078/cinci-ani-de-inchisoare-pentru-un-barbat-care-a-cerut-50-000-de-euro-ca-sa-rezolve-dosare-penale-statul-ii-confisca-banii
published: 2026-07-31T09:22:00Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care a cerut 50.000 de euro ca să rezolve dosare penale. Statul îi confiscă banii

> A promis că rezolvă dosare penale contra sumei de 50.000 de euro, iar acum ajunge după gratii. Un bărbat a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru două episoade de trafic de influență. Totodată, judecătorii au decis confiscarea în folosul statului a  sumei de 50 de mii de euro, bani obținuți în urma infracțiunii.

![](https://storage.moldova1.md/images/d9bb1aac-25cc-473c-9419-a027e892e82e.jpg)

A promis că rezolvă dosare penale contra sumei de 50.000 de euro, iar acum ajunge după gratii. Un bărbat a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru două episoade de trafic de influență. Totodată, judecătorii au decis confiscarea în folosul statului a  sumei de 50 de mii de euro, bani obținuți în urma infracțiunii.

Totuși, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a dispus, prin sentința pronunțată pe 30 iulie, suspendarea executării pedepsei pe un termen de probațiune de 3 ani. Până la rămânerea definitivă a hotărârii, bărbatului i-a fost aplicată măsura preventivă de a nu părăsi țara.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, primul caz ar fi avut loc în anul 2020. Atunci, condamnatul împerună cu un complice ar fi primit 25 de mii de euro, în mai multe tranșe, de la o rudă a unei persoane cercetate într-un dosar penal.

Banii ar fi fost oferiți după ce aceștia au susținut că pot influența angajați ai Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, precum și alte persoane cu funcții publice, pentru a obține o soluție favorabilă în dosar.

Într-un alt episod, aceștia ar fi primit încă 25 de mii de euro, afirmând, la fel, că au influență asupra unor procurori și că ar putea determina adoptarea unei decizii favorabile într-o altă cauză penală ce viza aceeași persoană.

Procuratura precizează că al doilea inculpat a fost angajat al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane. Acesta a fost achitat, după ce instanța a stabilit că fapta care i-a fost imputată nu întrunește elementele unei infracțiuni.

Procurorii urmează să decidă dacă vor contesta sentința la Curtea de Apel Centru.

**CITIȚI ȘI:**

- [VIDEO | Cazul copilului ieșit pe geamul unei mașini, în trafic: Șoferul, identificat și amendat](https://moldova1.md/p/81742/video--cazul-copilului-iesit-pe-geamul-unei-masini-in-trafic-soferul-identificat-si-amendat)

- [Adoptată ilegal la Nisporeni și forțată să cerșească în UE și CSI: Cazul unei minore exploatate de părinții adoptivi](https://moldova1.md/p/81721/adoptata-ilegal-la-nisporeni-si-fortata-sa-cerseasca-in-ue-si-csi-cazul-unei-minore-exploatate-de-parintii-adoptivi)

- [Răpire pentru 100.000 de dolari, dejucată la Bălți. Plan pus la cale din penitenciar](https://moldova1.md/p/81527/rapire-pentru-100-000-de-dolari-dejucata-la-balti-plan-pus-la-cale-din-penitenciar)

- [Prejudicii de 3.9 milioane de lei pentru 60 de persoane care au plătit pentru vacanțe fictive: administratoarea unei firme turistice, pe banca acuzaților
](https://moldova1.md/p/63350)

- [Administratoarea unei agenții de turism din Chișinău, acuzată de escrocherie. Mai multe persoane au rămas fără bani și fără vacanțe](https://moldova1.md/p/55118/administratoarea-unei-agentii-de-turism-din-chisinau-acuzata-de-escrocherie-mai-multe-persoane-au-ramas-fara-bani-si-fara-vacante)

- [Cele mai scumpe vacanțe, alese de moldoveni: Maldive, Seychelles sau croazieră în Australia](https://radiomoldova.md/p/68960/cele-mai-scumpe-vacante-alese-de-moldoveni-maldive-seychelles-sau-croaziera-in-australia)

- [Primii turiști din R. Moldova care vor ajunge în Antarctica: Chișinăul intră pe piața turismului de lux](https://moldova1.md/p/67823/primii-turisti-din-r-moldova-care-vor-ajunge-in-antarctica-chisinaul-intra-pe-piata-turismului-de-lux)

- [Tourism & Travel Expo 2026 | Pensiunile din R. Moldova își prezintă ofertele atractive pentru turiști](https://moldova1.md/p/67737/tourism--travel-expo-2026--pensiunile-din-r-moldova-isi-prezinta-ofertele-atractive-pentru-turisti)
