---
title: "„Energoatom”: Centrala Nucleară Zaporojie a rămas din nou fără alimentare externă cu energie"
url: https://moldova1.md/p/82402/-energoatom--centrala-nucleara-zaporojie-a-ramas-din-nou-fara-alimentare-externa-cu-energie
published: 2026-08-04T16:40:04Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# „Energoatom”: Centrala Nucleară Zaporojie a rămas din nou fără alimentare externă cu energie

> Centrala Nucleară Zaporojie a rămas fără alimentare externă cu energie electrică timp de aproximativ o oră, în data de 4 august, a anunțat compania ucraineană „Energoatom”, care operează centralele nucleare din Ucraina.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/0a4c91f8-a7dc-40ae-b18e-48610322a28f.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Centrala Nucleară Zaporojie a rămas fără alimentare externă cu energie electrică timp de aproximativ o oră, în data de 4 august, a anunțat compania ucraineană „Energoatom”, care operează centralele nucleare din Ucraina.

Potrivit companiei, în această perioadă centrala a funcționat cu ajutorul generatoarelor diesel de rezervă, relatează [Currenttime.tv](https://t.me/currenttime/58127).

*„Ca urmare, centrala a funcționat aproximativ o oră cu generatoare diesel, care reprezintă sursa de alimentare de rezervă necesară pentru asigurarea securității nucleare și radiologice”*, se arată în comunicatul „Energoatom”.

Compania precizează că o situație similară s-a produs și la 1 august. De la începutul anului 2026, acesta este deja al 12-lea caz de întrerupere a alimentării cu energie electrică la Centrala Nucleară Zaporojie.

Reprezentanții „Energoatom”  avertizează că fiecare pierdere a alimentării externe reprezintă o amenințare directă la adresa securității nucleare și radiologice.

*„Dependența celei mai mari centrale nucleare din Europa de generatoarele diesel este inacceptabilă și constituie o nouă dovadă a riscurilor critice generate de ocuparea ilegală a Centralei Nucleare Zaporojie”*, se mai arată în comunicat.

Autoritățile ruse care administrează centrala nu au comentat informațiile privind întreruperea alimentării cu energie electrică. Cu o zi înainte, acestea anunțaseră că patru angajați ai centralei au fost răniți din cauza unor drumuri minate.

**CITIȚI ȘI:**

- [Cinci morți și zece răniți după un bombardament rusesc asupra Zaporojiei](https://moldova1.md/p/78911/cinci-morti-si-zece-raniti-dupa-un-bombardament-rusesc-asupra-zaporojiei)

- [Două atacuri în două zile la Centrala Nucleară din Zaporojie](https://moldova1.md/p/77357/doua-atacuri-in-doua-zile-la-centrala-nucleara-din-zaporojie)
