---
title: "Ucraina își pregătește următoarele lovituri asupra Rusiei. Zelenski: „Am confirmat prioritățile”"
url: https://moldova1.md/p/83410/ucraina-isi-pregateste-urmatoarele-lovituri-asupra-rusiei-zelenski--am-confirmat-prioritatile-
published: 2026-08-18T10:21:00Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Ucraina își pregătește următoarele lovituri asupra Rusiei. Zelenski: „Am confirmat prioritățile”

> Ucraina și-a stabilit prioritățile privind operațiunile cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Federației Ruse pentru următoarele săptămâni și luna septembrie 2026, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe în care au fost analizate situația de pe front, apărarea localităților și rezultatele atacurilor din prima jumătate a lunii august.

![](https://storage.moldova1.md/images/17aecf09-8ed5-4b9d-8fad-b6404f117dc0.jpg)

Ucraina și-a stabilit prioritățile privind operațiunile cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Federației Ruse pentru următoarele săptămâni și luna septembrie 2026, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe în care au fost analizate situația de pe front, apărarea localităților și rezultatele atacurilor din prima jumătate a lunii august.

În cadrul unei informări privind situația de pe front, Volodimir Zelenski a declarat că au fost analizate mai multe direcții din regiunea Donețk, inclusiv situația din Kostiantînivka, precum și direcțiile Sloviansk și Pokrovsk.

*„Sunt multe detalii privind direcțiile din regiunea Donețk: situația din Kostiantînivka, direcția Sloviansk, Pokrovsk. Există date actualizate despre obiectivele armatei ruse în zonele respective și ne pregătim riposta”*, a declarat [președintele ucrainean.](https://web.telegram.org/k/#@V_Zelenskiy_official)

Zelenski le-a mulțumit unităților ucrainene care își apără pozițiile și utilizează drone de diferite tipuri. 

Totodată, ministrul interimar al Apărării, Evgheni Khmara, a prezentat un raport privind măsurile de protecție a orașelor, comunităților și logisticii din apropierea frontului împotriva atacurilor cu drone rusești.

Președintele a subliniat că, pentru consolidarea apărării, sunt necesare resurse suplimentare. Împreună cu comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Mihailo Drapatîi, acesta a stabilit ce măsuri organizatorice suplimentare ar putea întări protecția în direcțiile cele mai intens atacate.

Zelenski a mai anunțat că vor fi luate decizii de personal propuse de comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.

O parte distinctă a ședinței a fost dedicată operațiunilor cu rază lungă de acțiune desfășurate în prima jumătate a lunii august. Potrivit lui Zelenski, în cadrul reuniunii au fost reconfirmate prioritățile pentru perioada următoare și luna septembrie.

Președintele ucrainean consideră că pagubele confirmate, provocate Rusiei, demonstrează corectitudinea strategiei Ucrainei privind operațiunile cu rază lungă de acțiune.

![](https://storage.moldova1.md/images/080de030-2e6d-484d-8e02-0e5b95c596ee.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [Atac masiv cu drone asupra Moscovei: Incendii la depozite și locuințe, iar mii de consumatori au rămas fără energie electrică](https://moldova1.md/p/83390/atac-masiv-cu-drone-asupra-moscovei-incendii-la-depozite-si-locuinte-iar-mii-de-consumatori-au-ramas-fara-energie-electrica)

- [Atac cu drone în regiunea Moscova: O uzină din Cehov a luat foc, iar un bloc a fost avariat](https://moldova1.md/p/81793/atac-cu-drone-in-regiunea-moscova-o-uzina-din-cehov-a-luat-foc-iar-un-bloc-a-fost-avariat)

- [Rusia, sub un nou val de atacuri cu drone ucrainene: Terminal de export și instalații petroliere, printre ținte](https://moldova1.md/p/81761/rusia-sub-un-nou-val-de-atacuri-cu-drone-ucrainene-terminal-de-export-si-instalatii-petroliere-printre-tinte)

- [Negocieri de pace: Kievul și Washingtonul vor propune Moscovei un armistițiu aerian](https://moldova1.md/p/81740/negocieri-de-pace-kievul-si-washingtonul-vor-propune-moscovei-un-armistitiu-aerian)

- [Atacurile ucrainene asupra Rusiei se intensifică: Anunțul făcut de Zelenski
](https://moldova1.md/p/79243/atacurile-ucrainene-asupra-rusiei-se-intensifica-anuntul-facut-de-zelenski)

- [Presa independentă rusă: Kremlinul analizează scenarii pentru completarea armatei, inclusiv o nouă mobilizare](https://moldova1.md/p/79192/presa-independenta-rusa-kremlinul-analizeaza-scenarii-pentru-completarea-armatei-inclusiv-o-noua-mobilizare)
