---
title: "Accident mortal la intrarea în Corlăteni: O femeie a murit, iar un bărbat a fost transportat la spital"
url: https://moldova1.md/p/83465/accident-mortal-la-intrarea-in-corlateni-o-femeie-a-murit-iar-un-barbat-a-fost-transportat-la-spital
published: 2026-08-18T17:29:17Z
language: ro
author: "Dumitru Petruleac"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Accident mortal la intrarea în Corlăteni: O femeie a murit, iar un bărbat a fost transportat la spital

> O femeie de 50 de ani a murit, iar un bărbat de 46 de ani a fost transportat la spital în urma unui accident rutier grav produs la intrarea în satul Corlăteni, raionul Râșcani.

![](https://storage.moldova1.md/images/9bfdd18f-e4ec-463a-80cf-deb22c29c9b4.jpg)

O femeie de 50 de ani a murit, iar un bărbat de 46 de ani a fost transportat la spital în urma unui accident rutier grav produs la intrarea în satul Corlăteni, raionul Râșcani.

Potrivit poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 19:00.

Oamenii legii au stabilit, la fața locului, că bărbatul de 46 de ani, aflat la volanul uneia dintre mașini, s-a ciocnit frontal cu automobilul condus de femeia de 50 de ani. 

În urma accidentului, femeia a decedat la fața locului, iar bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.
