---
title: "Foametea organizată din Moldova Sovietică, în documente și mărturii expuse în Varșovia: „O pagină mai puțin cunoscută din istoria țării”"
url: https://moldova1.md/p/84410/foametea-organizata-din-moldova-sovietica-in-documente-si-marturii-expuse-in-varsovia--o-pagina-mai-putin-cunoscuta-din-istoria-tarii-
published: 2026-09-02T07:34:18Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Cultură"
source: moldova1.md
---

# Foametea organizată din Moldova Sovietică, în documente și mărturii expuse în Varșovia: „O pagină mai puțin cunoscută din istoria țării”

> Una dintre cele mai tragice pagini din istoria Moldovei - foametea organizată de regimul sovietic în anii 1946–1947 - este adusă în atenția publicului internațional printr-o expoziție în aer liber inaugurată la Varșovia, care poate fi vizitată gratuit până pe 15 septembrie.

![](https://storage.moldova1.md/images/64ff7621-7d9c-470f-a286-6cff44b41066.jpg)

Una dintre cele mai tragice pagini din istoria Moldovei - foametea organizată de regimul sovietic în anii 1946–1947 - este adusă în atenția publicului internațional printr-o expoziție în aer liber inaugurată la Varșovia, care poate fi vizitată gratuit până pe 15 septembrie.

Expoziția prezintă documente istorice și alte materiale de arhivă, precum și relatări personale care redau amploarea foametei și impactul acesteia asupra populației.

![](https://storage.moldova1.md/images/66b3eeab-1d41-4c1b-92e4-bc2799189265.jpg)

Potrivit istoricilor, efectele secetei din acei ani au fost amplificate de politicile autorităților sovietice, inclusiv de măsurile legate de colectivizarea forțată. 

Consecințele acestor politici au fost însă omise din narațiunea oficială și din istoriografia sovietică.

Printre cele mai afectate categorii s-au numărat copiii. 

Materialele prezentate la Varșovia redau experiențele dramatice ale acestora și urmăresc inclusiv modul în care foametea a afectat familiile și comunitățile locale.

![](https://storage.moldova1.md/images/e1725e01-2810-4767-8190-16dafbe5955e.jpg)

Inaugurarea expoziției a avut loc cu participarea secretarului de stat al Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Corneliu Cirimpei, subsecretarului de stat al Ministerului Culturii al Republicii Polone, Sławomir Rogowski, și a directorului Centrului Mieroszewski, Łukasz Adamski. 

*„Vorbitorii s-au referit la cauzele și multiplele consecințe dramatice ale foametei din 1946-1947, caracterizată drept catastrofă umanitară și au accentuat importanța activităților de informare a societății din ambele state despre această pagină mai puțin cunoscută din istoria Moldovei”*, informează Ambasada Republicii Moldova în Polonia.

![](https://storage.moldova1.md/images/5caa871f-b193-47de-88b5-04d35e23a7b5.jpg)

Expoziția este un proiect comun al Centrului Mieroszewski și Institutului Pilecki, realizat în cadrul Laboratorului Lemkin. 

Deschiderea a fost urmată de o întâlnire cu cercetători și membri ai Consiliului Memoriei al Republicii Moldova. 

Virgiliu Bîrlădeanu, doctor în științe istorice, Ludmila Cojocaru, directoarea Muzeului Victimelor Deportărilor și Represiunilor Politice, istoricul și fondatorul Muzeului din Avdarma, Ignat Kazmalî, precum și Alexandru Postică, președintele Consiliului Memoriei al Republicii Moldova, au prezentat publicului aspecte istorice, politice, sociale și juridice ale foametei organizate.

![](https://storage.moldova1.md/images/4afbfa49-5c25-4f6c-b589-3bbf4a67a07b.jpg)

Expoziția poate fi vizitată până la 15 septembrie 2026 pe Al. Krakowskie Przedmieście, în continuarea străzii Królewska, în piața din fața Bisericii Vizitandinelor din Varșovia.

![](https://storage.moldova1.md/images/582f9896-0136-4d98-a115-ffeaaa5b9ba3.jpg)

***

Un proiect de lege privind recunoașterea și comemorarea victimelor foametei provocate în anii 1946–1947 pe teritoriul actual al Republicii Moldova, avizat de Guvern în ședința din 19 august, propune recunoașterea acesteia drept crimă împotriva umanității, comisă de regimul totalitar sovietic.

Potrivit ministrului Culturii, Dan Suruceanu, peste 100 de mii de familii au fost afectate, iar despre această tragedie s-a vorbit prea puțin de-a lungul mai multor decenii. *„Este important să cunoaștem ce s-a întâmplat și să păstrăm memoria celor care au avut de suferit”*, a declarat atunci oficialul.

În Republica Moldova, victimele foametei organizate din anii 1946–1947 sunt comemorate anual în cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie. Pentru păstrarea memoriei celor care au avut de suferit, proiectul prevede crearea unor muzee, monumente și memoriale.

**CITIȚI ȘI:**

- [Foametea din 1946–1947 în RSS Moldovenească: o tragedie provocată de regimul sovietic](https://moldova1.md/p/47551/foametea-din-1946-1947-in-rss-moldoveneasca-o-tragedie-provocata-de-regimul-sovietic)

- [Foametea organizată de sovietici a ucis circa 200.000 de oameni în Basarabia: Victimele, comemorate în a treia sâmbătă din aprilie](https://moldova1.md/p/73879/foametea-organizata-de-sovietici-a-ucis-circa-200-000-de-oameni-in-basarabia-victimele-comemorate-in-a-treia-sambata-din-aprilie)

- [Memoria foametei din 1946–1947, sculptată în piatră la Mingir: Peste 1.400 de localnici, înfometați până la moarte de sovietici](https://moldova1.md/p/73903/memoria-foametei-din-1946-1947-sculptata-in-piatra-la-mingir-peste-1-400-de-localnici-infometati-pana-la-moarte-de-sovietici)
