---
title: "Aeroportul din Chișinău bate recordul lunii iulie și ajunge la peste 853.000 de pasageri: Turcia, Armenia și Egipt, în topul destinațiilor"
url: https://moldova1.md/p/84953/aeroportul-din-chisinau-bate-recordul-lunii-iulie-si-ajunge-la-peste-853-000-de-pasageri-turcia-armenia-si-egipt-in-topul-destinatiilor
published: 2026-09-09T16:33:00Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Aeroportul din Chișinău bate recordul lunii iulie și ajunge la peste 853.000 de pasageri: Turcia, Armenia și Egipt, în topul destinațiilor

> Trafic-record pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău în luna august. Peste 853.000 de pasageri au tranzitat aerogara, cu 12.6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Cifra depășește și recordul înregistrat în luna iulie, când aeroportul a deservit peste 811.000 de pasageri.

![colaj TRM](https://storage.moldova1.md/images/d89f8ada-b97d-4f65-85dc-06a27a37cfb9.jpg)

*Sursa: colaj TRM*

Trafic-record pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău în luna august. Peste 853.000 de pasageri au tranzitat aerogara, cu 12.6% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Cifra depășește și recordul înregistrat în luna iulie, când aeroportul a deservit peste 811.000 de pasageri.

Rezultatul a depășit cu 93.161 de pasageri prognoza inițială, traficul efectiv atingând 112.3% din nivelul estimat, transmite administrația aeroportului.

Creșterea traficului a avut loc în perioada sezonului estival, când cererea pentru zborurile din și spre Republica Moldova este, tradițional, mai ridicată, datorită turiștilor care merg în vacanțe.

Cea mai mare creștere a fost înregistrată pe ruta Chișinău - Istanbul, care a avut cu 11.762 de pasageri mai mult față de august 2025. 

Alte destinații care au înregistrat creșteri importante au fost Erevan, Sharm el-Sheikh, Atena, Tel Aviv, Praga, Bruxelles, Veneția, Barcelona și Berlin.

Și destinațiile lansate recent au contribuit la creșterea traficului. În luna august, acestea au atras 38.287 de pasageri, adică aproximativ 4.49% din traficul total al aeroportului.

În aceeași perioadă, pe aeroport au fost înregistrate 5.322 de mișcări de aeronave, cu 3.3% mai mult față de august 2025. Volumul mărfurilor și poștei transportate a ajuns la 305 tone, iar punctualitatea zborurilor a fost de 77.39%.

![](https://storage.moldova1.md/images/59e5ecf4-33ab-4342-87f8-52e0672c873e.jpg)

***
Precizăm că Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a înregistrat o creștere de 21% a traficului de pasageri în prima jumătate a anului 2026, depășind considerabil media europeană de 2.6%.
***
**CITIȚI ȘI:**

- [Record la Aeroportul „Eugen Doga”: Peste 800.000 de pasageri au tranzitat aerogara în luna iulie](https://moldova1.md/p/82833/record-la-aeroportul-eugen-doga--peste-800-000-de-pasageri-au-tranzitat-aerogara-in-luna-iulie)

- [Peste 716 mii de pasageri au călătorit cu avionul în iunie: Antalya și Istanbul, în topul destinațiilor](https://moldova1.md/p/80367/peste-716-mii-de-pasageri-au-calatorit-cu-avionul-in-iunie-antalya-si-istanbul-in-topul-destinatiilor)

- [Trafic-record pe aeroportul din Chișinău: peste 757.000 de pasageri în luna august](https://moldova1.md/p/56763)
