---
title: " Delegația Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2023 pleacă la Liverpool"
url: https://moldova1.md/p/8509/delegatia-republicii-moldova-la-eurovision-song-contest-2023-pleaca-la-liverpool
published: 2023-04-27T08:05:00Z
language: ro
author: "Ana Stegarescu"
section: "Eurovision"
source: moldova1.md
---

#  Delegația Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2023 pleacă la Liverpool

> Reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2023, Pasha Parfeni, pleacă la Liverpool (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) , unde se va desfășura marea competiție muzicală.

Reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision Song Contest 2023, Pasha Parfeni, pleacă la Liverpool (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord) , unde se va desfășura marea competiție muzicală.

![Moldova1.md](https://storage.moldova1.md/images/777daa06-ca95-434e-928b-15e67d052945.jpg)

*Sursa: Moldova1.md*

„În toată perioada aceasta am simțit susținerea publicului. Orice concurs, mai ales Eurovision este un concurs de echipă. Eu sunt recunoscător că echipa mea este Republica Moldova” a spus Pasha Parfeni.

Pasha Parfeni este însoțit de Yuliana Parfeni, textieră și de naistul Sergiu Borș.

„Sunt onorată că pentru a treia oară versurile mele ajung pe scena mare a Eurovisionului. Această piesă va fi cântată în limba română și împreună cu noi va cânta o Europă întreagă. Prin acest fapt contribuim la promovarea imaginei țării noastre”, a afirmat Yuliana Parfeni, soția artistului.

Pe marea scenă de la Liverpool, Pasha Parfeni va interpreta piesa „Soarele și Luna” cu care a câștigat finala națională la Chișinău. Reprezentantul Republicii Moldova va cânta în prima semifinală de pe 9 mai sub numărul 10.

„Vă invităm să fiți cu ochii pe sursele noastre mediatice. Până la concurs se vor relata diverse momente de descriere a modului în care decurg repetițiile la Liverpool, astfel încât să încălzim atmosfera de la prima semifinală până la alte momente scenice” a comunicat Vladimir Țurcanu, directorul general al IP Compania Teleradio Moldova.

Înainte de a pleca la Concursul Internațional de Cântec, Pasha Parfeni a susținut un turneu în Spania, Polonia, Regatul Țărilor de Jos, Marea Britanie și Israel.

Marea finală va avea loc pe Arena Liverpool pe 13 mai,  semifinalele se vor ține pe 9 și 11 mai. 

BBC, împreună cu Uniunea Europeană de Radiodifuziune, vor organiza concursul în parteneriat cu radiodifuzorul public al Ucrainei și câștigătorii din anul 2022.

![Moldova1.md](https://storage.moldova1.md/images/9ae20955-1b01-4613-9abc-d7f34f9ba68e.jpg)

*Sursa: Moldova1.md*

![](https://storage.moldova1.md/images/8796dd95-3b23-4307-a4b2-59ac678a886a.jpg)

[Video](https://www.youtube.com/embed/YxgVk-VSw-I)

[Video](https://www.youtube.com/embed/8TT2Oz5q_MM)
