---
title: "Sepsi, în finala Cupei României"
url: https://moldova1.md/p/8521/sepsi-in-finala-cupei-romaniei
published: 2023-04-27T09:31:03Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Sepsi, în finala Cupei României

> Sepsi Sfântu-Gheorghe s-a calificat în finala Cupei României la fotbal după ce a învins campioana en-titre, CFR Cluj-Napoca, cu scorul de 3:0, în prima semifinală, jucată pe teren propriu.

Sepsi Sfântu-Gheorghe s-a calificat în finala Cupei României la fotbal după ce a învins campioana en-titre, CFR Cluj-Napoca, cu scorul de 3:0, în prima semifinală, jucată pe teren propriu.

![Sepsi OSK](https://storage.moldova1.md/images/33f0103a-7f72-4552-bc94-9871f532ba92.jpg)

*Sursa: Sepsi OSK*

Formația pregătită de tehnicianul italian Cristiano Bergodi a deschis scorul în minutul 10 prin Nicolae Păun, după care Marius Ștefănescu a dublat avantajul covăsnenilor în minutul 29. 

CFR-ul, care a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din acest sezon, a jucat mai bine de o repriză în inferioritate numerică. Fundașul Andrei Burcă a fost eliminat în minutul 43 după un fault în careu în postura de ultim apărător. Cosmin Matei a ratat penalty-ul, trimițând balonul în bară, iar scorul final a fost stabilit în minutul 81 tot dintr-o lovitură de la 11 metri. 

Portarul CFR-ului Simone Scuffet a respins în prima instanță mingea șutată de Marius Ștefănescu, însă venezueleanul Mario Rondon a urmărit balonul și a marcat.

În cealaltă semifinală a Cupei României, formația lui Virgiliu Postolachi, UTA Arad, va juca în această seară de la ora 19:00, la Cluj-Napoca, pe terenul Universității din localitate.
