---
title: "Gazul s-ar putea scumpi din nou: Energocom cere un tarif de 26.24 de lei, cu aproape 30% mai mare decât cel actual"
url: https://moldova1.md/p/85987/gazul-s-ar-putea-scumpi-din-nou-energocom-cere-un-tarif-de-26-24-de-lei-cu-aproape-30-mai-mare-decat-cel-actual
published: 2026-09-23T14:25:42Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Gazul s-ar putea scumpi din nou: Energocom cere un tarif de 26.24 de lei, cu aproape 30% mai mare decât cel actual

> Gazul natural s-ar putea scumpi din nou, la nicio lună de la intrarea în vigoare a actualelor tarife. Compania Energocom a depus miercuri, 23 septembrie, o solicitare la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) prin care cere majorarea prețului pentru consumatorii casnici de la 20.30 la 26.24 de lei per metru cub (inclusiv TVA), o creștere de aproximativ 29.3%.

![](https://storage.moldova1.md/images/c7ec5705-e6b6-42dd-8604-9e32824720b8.jpg)

Gazul natural s-ar putea scumpi din nou, la nicio lună de la intrarea în vigoare a actualelor tarife. Compania Energocom a depus miercuri, 23 septembrie, o solicitare la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) prin care cere majorarea prețului pentru consumatorii casnici de la 20.30 la 26.24 de lei per metru cub (inclusiv TVA), o creștere de aproximativ 29.3%.

Energocom propune ajustarea prețurilor pentru mai multe categorii de rețele, invocând creșterea costurilor de procurare a gazelor naturale.

De la ultima cerere de ajustare, [depusă](https://moldova1.md/p/80865/) la 15 iulie 2026, cotațiile pe piața europeană a gazelor au crescut cu 42.15%.

Cu TVA inclus, pentru punctele de intrare în rețeaua de transport, prețul propus este de 20.24 de lei pentru un metru cub, față de 14.29 de lei în prezent. 

La punctele de ieșire din rețeaua de transport, tariful propus este de 20.92 de lei per metru cub, comparativ cu 14.93 de lei.

Pentru rețelele de distribuție de presiune înaltă, prețul propus ajunge la 21.31 de lei metrul cub, iar pentru cele de presiune medie – la 22.46 de lei per metru cub.

**Energocom invocă scumpirea gazelor pe piața europeană**

La aprobarea prețurilor reglementate aflate în vigoare pentru perioada august-decembrie 2026, a fost luat în calcul un preț mediu de procurare a gazelor naturale de aproximativ 56.25 de euro/MWh. Ulterior, cotațiile de referință TTF de pe piețele europene au depășit 75 de euro/MWh.

Compania spune că această diferență a dus la acumularea unor *„devieri tarifare negative”*, întrucât gazele sunt procurate la prețuri mai mari decât cele incluse în tariful actual.

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, [anunța](https://moldova1.md/p/85887/gazele-s-ar-putea-scumpi-din-nou-in-r-moldova-iar-motorina-va-ajunge-la-40-de-lei-litrul--devierile-energocom-depasesc-180-de-milioane-de-lei-), pe 22 septembrie, că devierile acumulate de Energocom depășesc 180 de milioane de lei.

Energocom explică evoluția prin intensificarea tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerea livrărilor de gaz natural lichefiat, nivelul redus al stocurilor europene, concurența cu piețele asiatice pentru volumele disponibile și incertitudinile privind aprovizionarea în sezonul rece.

Compania solicită, astfel, ajustarea prețurilor pentru recuperarea costurilor justificate și necesare și pentru evitarea acumulării unor devieri tarifare suplimentare, în vederea asigurării furnizării continue și sigure a gazelor naturale către consumatorii finali.

Propunerile urmează să fie examinate de ANRE.

**Scumpire de 9.5 lei de la începutul anului**


Amintim că [noile tarife](https://moldova1.md/p/84355/) pentru gazele naturale au intrat în vigoare din 1 septembrie. 

Astfel, consumatorii achită 20 de lei și 30 de bani pentru un metru cub, cu 5 lei și 88 de bani mai mult decât tariful anterior.

Primele facturi calculate în baza noului tarif vor fi emise în octombrie, pentru consumul din septembrie.

Menționăm că, dacă ANRE va aproba solicitarea Energocom, gazele s-ar scumpi cu 9.5 lei în acest an. 

Pe 1 ianuarie, tariful era de 16.74 de lei metrul cub, iar aceasta ar fi a treia scumpire pe parcursul anului 2026.

***

Ministerul Energiei, Dorin Junghietu, [a anunțat](https://moldova1.md/p/85887/gazele-s-ar-putea-scumpi-din-nou-in-r-moldova-iar-motorina-va-ajunge-la-40-de-lei-litrul--devierile-energocom-depasesc-180-de-milioane-de-lei-) că și produsele petroliere urmează să se scumpească, un litru de motorină urmând să ajungă la circa 40 de lei.

Pentru a preveni eventuale crize și a atenua impactul scumpirilor asupra populației, Parlamentul a instituit stare de urgență în domeniul energetic și hidrologic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie.


**CITIȚI ȘI:**

- [Gazele naturale se scumpesc de la 1 septembrie: Tariful ajunge la 20 de lei și 30 de bani](https://moldova1.md/p/84355/gazele-naturale-se-scumpesc-de-la-1-septembrie-tariful-ajunge-la-20-de-lei-si-30-de-bani)

- [Gazele s-ar putea scumpi din nou în R. Moldova, iar motorina va ajunge la 40 de lei litrul: „Devierile Energocom depășesc 180 de milioane de lei”](https://moldova1.md/p/85887/gazele-s-ar-putea-scumpi-din-nou-in-r-moldova-iar-motorina-va-ajunge-la-40-de-lei-litrul--devierile-energocom-depasesc-180-de-milioane-de-lei-)

- [OFICIAL | Guvernul aprobă instituirea stării de urgență. Premierul Tofan: „Compensațiile vor acoperi un număr mai mare de gospodării”](https://moldova1.md/p/85866/oficial--guvernul-aproba-instituirea-starii-de-urgenta-premierul-tofan--compensatiile-vor-acoperi-un-numar-mai-mare-de-gospodarii-)
