---
title: "Miliarde pentru războiul Rusiei, dirijate prin Ilan Șor: Scurgerea de date care expune rețeaua clandestină a Kremlinului"
url: https://moldova1.md/p/86069/miliarde-pentru-razboiul-rusiei-dirijate-prin-ilan-sor-scurgerea-de-date-care-expune-reteaua-clandestina-a-kremlinului
published: 2026-09-24T16:00:00Z
language: ro
author: "Liubomir Guțu"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Miliarde pentru războiul Rusiei, dirijate prin Ilan Șor: Scurgerea de date care expune rețeaua clandestină a Kremlinului

> Miliarde de dolari din veniturile externe ale gigantului petrolier Rosneft au fost canalizate printr-o rețea clandestină de plăți susținută de Kremlin și gestionată de oligarhul fugar Ilan Șor. O scurgere masivă de date din interiorul platformei ruse A7 dezvăluie modul în care Moscova a combinat tranzacțiile cu criptomonede, utilizarea companiilor-paravan și falsificarea documentelor comerciale pentru a ocoli sancțiunile occidentale, finanțând astfel importurile strategice și efortul de război din Ucraina.

![](https://storage.moldova1.md/images/8d805298-b00e-44a8-b8db-9d653a746fe4.jpg)

Miliarde de dolari din veniturile externe ale gigantului petrolier *Rosneft* au fost canalizate printr-o rețea clandestină de plăți susținută de Kremlin și gestionată de oligarhul fugar Ilan Șor. O scurgere masivă de date din interiorul platformei ruse *A7* dezvăluie modul în care Moscova a combinat tranzacțiile cu criptomonede, utilizarea companiilor-paravan și falsificarea documentelor comerciale pentru a ocoli sancțiunile occidentale, finanțând astfel importurile strategice și efortul de război din Ucraina.

Scurgerea de date din interiorul platformei *A7*, entitate ce „*găzduiește*” criptomoneda A7A5, fondată de Ilan Șor cu sprijinul direct al statului rus, arată că traderii conectați la *Rosneft* au furnizat rețelei peste două miliarde de dolari. Fondurile au fost folosite ulterior pentru finanțarea cheltuielilor de pe front și pentru importuri esențiale în Rusia.

Mecanismul *A7* a fost creat pentru a permite companiilor rusești să efectueze plăți internaționale după deconectarea de la sistemul bancar SWIFT, deservind atât întreprinderi mici și mijlocii, cât și mari conglomerate deținute de apropiați ai lui Vladimir Putin.

Gigantul de stat *Rosneft*, condus de Igor Secin și plasat sub sancțiuni de către SUA în octombrie 2025, a jucat un rol central în schemă, furnizând valuta necesară operațiunilor externe ale *A7*, arată o investigație a [Financial Times](https://www.ft.com/content/fb42c5dd-1550-402c-8881-49a3902710a0?accessToken=zwAAAaDS2VY1kdP7QsXdFVBALNOIgUmjkCcQoA.MEUCIQDJO6Sl_C-vx3B8bdEWBa8iGaklJcm-egZgb5ahwOXdPwIgLXUjnMmqFHbJkhrfFbMvjKXU6ivHPAr_X6A4TI8RrCg&sharetype=gift&token=c352c048-1930-4739-af6d-9471b7687931&syn-25a6b1a6=1).

Sistemul funcționa prin intermediul a aproximativ 200 de companii-paravan înființate pe numele unor persoane fizice. Prin aceste entități fictive, *A7* efectua plăți prin SWIFT în numele cumpărătorilor ruși, alimentând conturile din străinătate cu venituri din export în dirhami - valuta națională a Emiratelor Arabe Unite, provenite de la 16 companii afiliate *Rosneft*.

Pentru a evita detectarea de către autoritățile financiare internaționale, *A7* utiliza o tactică internă denumită „*creare de legende*”. Aceasta presupunea falsificarea sistematică a documentelor de însoțire: de exemplu, în facturile firmei *Hurus*, un port algerian figura ca punct de livrare, iar mărfurile erau declarate drept *„păcură”* sau „*cereale*”.

Un rol esențial în furnizarea de valută l-a avut rețeaua *Coral* - fostă *Coral Energy*, redenumită *2Rivers*, aflată în prezent sub sancțiuni. Companiile din această rețea transferau valută în conturile externe ale entităților fictive folosite de *A7*, primind în schimb ruble în Rusia, în principal prin intermediul *Promsviazbank*.

Informațiile interne arată că rețeaua *Coral* efectua zilnic transferuri de zeci de milioane de dolari și plănuia operațiuni de 20 de milioane de dolari în criptomonede. Potrivit datelor din scurgerea de informații, două treimi din rezervele valutare obținute de *A7* în iunie 2025 proveneau de la companiile din această rețea.

Pe fondul presiunii crescute exercitate de sancțiunile internaționale, Ilan Șor s-a întâlnit personal cu reprezentanții *Coral* pentru a deconta tranzacții în USDT - o criptomonedă stabilă ancorată la dolarul american.

Documentele interne ale *A7* arată că volumul zilnic de plăți externe al rețelei ajungea la 500 de milioane de dolari, sumele fiind rulate predominant în yuani chinezești, precum și în dolari, euro și dirhami.

Pe lângă *Rosneft*, care plănuia să elibereze 12 miliarde de dolari în yuani din propriile rezerve, printre furnizorii de valută ai platformei *A7* se numărau traderi de cereale și grupul minier și siderurgic *Evraz*.

Compania *Coral* a negat orice implicare în rețeaua *A7* sau în schemele de spălare de bani, precizând că și-a încetat activitatea comercială în urma sancțiunilor britanice din decembrie 2024. 

Reprezentanții acesteia au declarat că nu au cunoștință despre tranzacțiile descrise, nu au primit valută prin aceste scheme și nu au avut întrevederi cu Ilan Șor.

Reprezentanții companiei *Evraz* din Marea Britanie au precizat că entitatea nu a mai putut desfășura activități operaționale din 2022 din cauza sancțiunilor, în timp ce divizia *Evraz* din Rusia a refuzat să comenteze. 

Companiile *Rosneft*, *Sibur* și *Gazprom* nu au oferit un răspuns jurnaliștilor de la Financial Times.

**CITIȚI ȘI:**

- [Criptobursa Grinex, conectată la Ilan Șor, își suspendă activitatea, invocând un „atac cibernetic masiv orchestrat de serviciile secrete occidentale”](https://moldova1.md/p/73933/criptobursa-grinex-conectata-la-ilan-sor-isi-suspenda-activitatea-invocand-un-atac-cibernetic-masiv-orchestrat-de-serviciile-secrete-occidentale-)

- [„Referatul” unui elev britanic privind spălările de bani cu criptomonedele lui Șor a adus sancțiuni din partea Kremlinului](https://moldova1.md/p/77648/-referatul-unui-elev-britanic-privind-spalarile-de-bani-cu-criptomonedele-lui-sor-a-adus-sanctiuni-din-partea-kremlinului)

- [De la persona non grata la numărul 1 în Federația Rusă: Cum imperiul lui Ilan Șor deservește Kremlinul](https://moldova1.md/p/78722/de-la-persona-non-grata-la-numarul-1-in-federatia-rusa-cum-imperiul-lui-ilan-sor-deserveste-kremlinul)
