---
title: "Denis Vieru, pentru a treia oară pe podium la Campionatele Mondiale!"
url: https://moldova1.md/p/86927/denis-vieru-pentru-a-treia-oara-pe-podium-la-campionatele-mondiale-
published: 2026-10-05T15:23:24Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Denis Vieru, pentru a treia oară pe podium la Campionatele Mondiale!

> Judocanul moldovean Denis Vieru a cucerit pentru a 3-a oară medalia de bronz la Campionatele Mondiale. Compatriotul nostru a înregistrat superbul rezultat la competiția care se desfășoară la Baku, în Azerbaidjan.

![ijf.org](https://storage.moldova1.md/images/0ed0f7f6-7e62-41de-aedf-4f5f12331d87.jpg)

*Sursa: ijf.org*

Judocanul moldovean Denis Vieru a cucerit pentru a 3-a oară medalia de bronz la Campionatele Mondiale. Compatriotul nostru a înregistrat superbul rezultat la competiția care se desfășoară la Baku, în Azerbaidjan.

În concursul categoriei de greutate de până la 66 de kilograme, Vieru i-a învins pe francezul Daikii Bouba, brazilianul Ronald Lima și Nurali Emomali din Tadjikistan. 

În semifinale, însă, Vieru a cedat în fața spaniolului David Garcia Torne. În lupta pentru „bronz”, moldoveanul a dispus de reprezentantul Rusiei, Murad Chopanov. 

Denis Vieru a mai cucerit medalii de bronz la Campionatele Mondiale în anii 2019 și 2022. El mai are în palmares o medalie de bronz obținută la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 și 5 medalii la Europene: 2 de aur și 3 de bronz.
