---
title: "Daniel Stan: din fotbalul românesc, în misiune la Sireți"
url: https://moldova1.md/p/87195/daniel-stan-din-fotbalul-romanesc-in-misiune-la-sireti
published: 2026-10-08T17:48:40Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Daniel Stan: din fotbalul românesc, în misiune la Sireți

> S-a născut în fotbal, a crescut în vestiar, iar după ce și-a încheiat cariera de jucător a ales să rămână în lumea care i-a devenit, practic, un mod de viață. Daniel Stan, fiul celebrului fotbalist și antrenor Ilie Stan, și-a construit propriul drum în fotbal, iar acum aduce experiența acumulată în România și în Republica Moldova. De câteva luni, Daniel Stan este preparator fizic la Real Sireți, echipa care a promovat, în premieră, vara trecută în prima divizie valorică a fotbalului autohton.

![](https://storage.moldova1.md/images/1dc51e1f-61c0-4d63-a177-439d8429d988.jpg)

S-a născut în fotbal, a crescut în vestiar, iar după ce și-a încheiat cariera de jucător a ales să rămână în lumea care i-a devenit, practic, un mod de viață. Daniel Stan, fiul celebrului fotbalist și antrenor Ilie Stan, și-a construit propriul drum în fotbal, iar acum aduce experiența acumulată în România și în Republica Moldova. De câteva luni, Daniel Stan este preparator fizic la Real Sireți, echipa care a promovat, în premieră, vara trecută în prima divizie valorică a fotbalului autohton.

Daniel Stan a ajuns la Real Sireți vara trecută, după ce, cu ceva timp înainte, fusese contactat de conducerea clubului, pe atunci când echipa lupta pentru promovare. 

*„Mai întâi am luat legătura pe subiectul cu GPS-urile, pe partea asta tehnologică, pentru niște sfaturi. După care echipa a avut câteva rezultate negative la rând și m-a invitat pentru o săptămână să vedem ce putem îmbunătăți, să schimbăm puțin atmosfera."* afirmă Daniel Stan. 

Alegerea nu a fost întâmplătoare. Daniel Stan spune că se regăsește în proiectele aflate la început de drum.

*„Am rămas în contact. Inițial a fost să vin înaintea sezonului. La momentul ăsta pot să ajut. Cred că anume proiectele mici, de la început, asta caracterizează background-ul meu. Așa a fost și la Corvinul Hunedoara, unde am fost 18 luni."* spune Daniel. 

A lucrat la cluburi precum Corvinul Hunedoara, FC Voluntari, FC Tunari și Gaz Metan Mediaș. Daniel a făcut parte și din stafful lui Mircea Rednic la UTA Arad. Experiența l-a purtat inclusiv în Emiratele Arabe Unite, unde a lucrat alături de tatăl său, Ilie Stan.Acum, provocarea este una nouă: Real Sireți. Iar ceea ce a găsit aici îi place foarte mult.

*„Nu înțelegeam de ce toată lumea fuge de Republica Moldova. Toți ziceau că nu mergem acolo să lucrăm. La nivel de condiții de antrenament, terenurile sunt foarte bune, în special pentru activitățile tehnico-tactice. Cu excepția câtorva terenuri, care le știți. M-au surprins condițiile față de cum erau înainte sau ce auzeam înainte. Dar totuși, în continuare, sunt anumite cluburi care au terenuri sub nivelul de Superligă."* afirmă Stan. 

Până să ajungă în această etapă a carierei, Daniel Stan a încercat să urmeze drumul tatălui său, Ilie Stan, care a scris istorie la Steaua București în anii '90.Stan junior a jucat la mai multe cluburi din România, printre care Gloria Buzău, Concordia Chiajna și Farul Constanța, iar în 2013 a fost în probe și la Zimbru Chișinău.Până la urmă, Daniel și-a încheiat cariera de jucător foarte devreme, la doar 23 de ani. A ales apoi o altă ramură a fotbalului - pregătirea fizică.

*„Am ajuns la momentul să-mi pun oglinda în față. Am avut o discuție cu mine și m-am întrebat dacă pot să mai continui și am zis că nu și m-am întrebat: «De ce?». Și iată, așa am ajuns să fiu preparator fizic.
Am dorit să-mi exprim niște lucruri, mi-a plăcut chestia cu pregătirea fizică. Chiar când eram fotbalist, munceam. Poate părea că eram băiatul lui Ilie Stan și se interpreta nu știu ce, dar mereu alergam în primele grupe, chiar dacă poate nu eram de nivelul acela. Trăgeam de mine și așa m-am format ca și caracter."* spune Daniel Stan. 

Fotbalul i-a dat din nou un motiv să nu stea departe de teren. La Real Sireți, Daniel Stan vrea să transforme experiența acumulată de-a lungul anilor în rezultate și să contribuie la ascensiunea echipei spre elita fotbalului moldovenesc.

*„Trăind de mic în chestia asta, cumva sunt dependent de adrenalina de la final de săptămână. Dacă îți lipsește, e foarte greu, mai ales dacă te-ai născut aproape în vestiar. Am mai avut pauze în carieră. E foarte greu când nu ai echipă. Îți lipsește atmosfera aia de vestiar. E ca un viciu."* afirmă Stan. 

Real Sireți este în prezent pe penultimul loc în clasament, la opt puncte distanță de locul șase, care asigură participarea în faza a doua a campionatului.
Nou-promovata va juca în următoarea etapă, în deplasare, cu CSF Bălți.
