---
title: "Chișinău: Lipsa spațiilor verzi, densitatea clădirilor și asfaltul intensifică efectul de „insulă de căldură urbană”"
url: https://moldova1.md/p/87336/chisinau-lipsa-spatiilor-verzi-densitatea-cladirilor-si-asfaltul-intensifica-efectul-de-insula-de-caldura-urbana-
published: 2026-10-11T05:50:00Z
language: ro
author: "Cristina Prisacari"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Chișinău: Lipsa spațiilor verzi, densitatea clădirilor și asfaltul intensifică efectul de „insulă de căldură urbană”

> Încălzirea globală este unul dintre factorii care conduc la intensificarea episoadelor de căldură, însă în orașe efectele acesteia pot fi amplificate de particularitățile mediului construit. Lipsa vegetației, suprafețele asfaltate și densitatea clădirilor contribuie la formarea așa-numitului „efect de insulă de căldură urbană”, prin care anumite zone ale orașului pot deveni semnificativ mai calde decât împrejurimile lor. În capitala țării, perioadele de căldură ridicată sunt resimțite tot mai intens, în condițiile în care temperatura medie a aerului a crescut cu 1.2 grade.

![](https://storage.moldova1.md/images/243f1ae4-b0ef-44cb-a7b7-c9ca97ee74f2.jpg)

Încălzirea globală este unul dintre factorii care conduc la intensificarea episoadelor de căldură, însă în orașe efectele acesteia pot fi amplificate de particularitățile mediului construit. Lipsa vegetației, suprafețele asfaltate și densitatea clădirilor contribuie la formarea așa-numitului „efect de insulă de căldură urbană”, prin care anumite zone ale orașului pot deveni semnificativ mai calde decât împrejurimile lor. În capitala țării, perioadele de căldură ridicată sunt resimțite tot mai intens, în condițiile în care temperatura medie a aerului a crescut cu 1.2 grade.

Valorile de căldură au devenit unul dintre cele mai periculoase fenomene meteorologice extreme din Europa, iar Republica Moldova resimte tot mai vizibil efectele fenomenului. Aceste transformări climatice sunt determinate atât de factorii naturali, cât și de activitatea umană, explică Vitalie Mardari de la Direcția Climatologie Aplicată a Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

*„Dacă vrem să comparăm perioada 1961 cu 1990, când schimbările climatice nu erau așa de evidente, în perioada 1991-2020 deja se observă o creștere a temperaturilor. Și când facem mediile pe aceste două perioade, diferența la Chișinău e undeva 1.2, în alte regiuni diferă. La nivel global undeva 1.4 - 1.5. Cauzele acestor schimbări oamenii de știință afirmă că asta ar fi ceva natural, adică suntem într-o perioadă interglaciară și e normal să crească temperaturile. Sau și omul are contribuția sa”,* a declarat Vitalie Mardari, la emisiunea [„Zi de Zi”](https://radiomoldova.md/s/ro/36) de la Radio Moldova. 

Pentru populație, creșterea temperaturii cu 1.2 grade se traduce printr-un disconfort termic mai accentuat, veri tot mai toride și perioade de căldură intensă, completează specialistul. 

*„De exemplu, se întâmplă că aceste perioade caniculare sunt mai frecvente, mai intense, disconfort termic mai accentuat și o presiune mai mare asupra sănătății. În general, mulți oameni confundă. Ei cred că dacă a crescut temperatura cu 1.2 grade, asta înseamnă că într-o zi avem 20, dar altă zi 21.2. Lucru care este total greșit. Această valoare este o creștere a mediei pe o perioadă îndelungată. Se întâmplă câteodată că avem o primăvară mai răcoroasă, o iarnă mai friguroasă sau o lună din iarnă este foarte călduroasă”,* a adăugat specialistul de la Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu. 

Creșterea temperaturilor are efecte tot mai vizibile asupra vieții urbane și sănătății populației din Chișinău. Betonul, asfaltul, clădirile masive și lipsa vegetației favorizează formarea insulelor de căldură urbană, transformând anumite zone ale orașului în adevărate focare de disconfort termic. 
În zonele cu puțină vegetație, dominate de clădiri înalte și suprafețe întunecate, diferența de temperatură poate depăși 2 grade, remarcă expertul de mediu. 

*„Pe lângă încălzirea globală, orășenii mai suportă influența și acestei bule de aer cald. Se întâmplă că orașul Chișinău, imaginar putem să-l mutăm cu 300 – 400 - 500 de kilometri mai la sud față de localitățile noastre. Este de vină asfaltul, care emană cantități enorme de căldură în orice vreme a anului, transportul, clădirile, întreprinderile energetice și cele industriale. Toate luate împreună aduc la această creștere a temperaturii”,* a afirmat Vitalie Mardari. 

Cu o densitate mare de construcții, sectoarele Râșcani și Ciocana au fost catalogate drept zone de risc în urma evaluării efectuate în cadrul proiectului european „Be Ready”. Din acest motiv, municipalitatea a testat soluții bazate pe natură, pentru combaterea fenomenului, pe teritoriul unei grădinițe. Intervenția care a presupus utilizarea unor materiale și soluții arhitecturale pentru reducerea încălzirii, completate cu elemente verzi și apă, a servit drept un exemplu cum pot fi răcite clădirile ieftin și fără aparat de aer condiționat, a explicat directoarea unei instituții preșcolare de învățământ, Victoria Cravțov. 

*„Pavilionul educativ este construit din materiale ecologice, pentru a diminua impactul căldurilor în perioada estivală. Materiale ecologice, lemn a fost folosit. Este tras sistemul de irigare care la ceva timp stropește apușoara, iar temperatura scade în timpul verii”,* a spus Victoria Cravțov. 

La nivel național, măsurile de atenuare climatică se află pe agenda de politici publice, dar implementarea lor este mai dificilă din lipsa resurselor financiare, afirmă consultanta Secției politici în domeniul schimbării climei de la Ministerul Mediului, Marina Lungu. Potrivit specialistei, acțiunile sunt orientate spre creșterea suprafețelor verzi, utilizarea materialelor de construcție reflectorizante și îmbunătățirea ventilației naturale în orașe.
 
*„Desigur că noi trebuie să venim cu diferite măsuri pentru adaptare și pentru atenuarea acestor efecte ale schimbărilor climatice. În 2024, Ministerul Mediului a aprobat prima lege privind acțiunile climatice și aceasta are ca obiectiv general de atingerea neutralității climatice. Ca documente de politici avem programul de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030, care intervine cu măsuri de adaptare pentru șase sectoare prioritare. Desigur, avem și programul care intervine cu măsuri, cu activități specifice pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Ne asumăm să reducem acele emisii de gaze cu efect de seră cu 70% până în anul 2030, comparativ cu anul de bază 1990”,* a declarat Marina Lungu. 

Așadar, orașele nu se încălzesc de la sine, ele devin mai fierbinți atunci când pierdem spațiile verzi, acoperim tot mai mult solul cu beton și construim fără să ținem cont de schimbările climatice, iar fiecare vară ne arată tot mai clar prețul acestor decizii.

[Audio: https://trm.blob.core.windows.net/photos/a36ed451-3444-44a7-9cba-3dd637d10736.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2026/10/10/Prisacari-ncalzire-clima.m4a/playlist.m3u8)

**CITIȚI ȘI:**

- [METEO | Weekendul cu temperaturi de vară va fi urmat de o răcire a vremii, anticipează meteorologii](https://moldova1.md/p/87242/meteo--weekendul-cu-temperaturi-de-vara-va-fi-urmat-de-o-racire-a-vremii-anticipeaza-meteorologii)

- [Insulele de căldură urbană, tot mai intense la Chișinău: Impactul temperaturilor ridicate asupra locuitorilor capitalei](https://moldova1.md/p/74372/insulele-de-caldura-urbana-tot-mai-intense-la-chisinau-impactul-temperaturilor-ridicate-asupra-locuitorilor-capitalei)
