---
title: "Escrocherii cu investiții false în criptomonede și victime din SUA și Canada. Opt persoane, reținute după percheziții în cinci call centere"
url: https://moldova1.md/p/87469/escrocherii-cu-investitii-false-in-criptomonede-si-victime-din-sua-si-canada-opt-persoane-retinute-dupa-perchezitii-in-cinci-call-centere
published: 2026-10-12T13:02:15Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Escrocherii cu investiții false în criptomonede și victime din SUA și Canada. Opt persoane, reținute după percheziții în cinci call centere

> O rețea infracțională din Republica Moldova, care obținea lunar aproximativ două milioane de dolari din escrocherii cu criptomonede, a fost destructurată de polițiști. Gruparea atrăgea victime din SUA și Canada pe platforme false de tranzacționare prin intermediul call centerelor. Opt persoane au fost reținute în urma unor percheziții desfășurate pe 9 octombrie.

![](https://storage.moldova1.md/images/29da3070-0339-4c9d-8c9a-72a09550f9f3.jpg)

O rețea infracțională din Republica Moldova, care obținea lunar aproximativ două milioane de dolari din escrocherii cu criptomonede, a fost destructurată de polițiști. Gruparea atrăgea victime din SUA și Canada pe platforme false de tranzacționare prin intermediul call centerelor. Opt persoane au fost reținute în urma unor percheziții desfășurate pe 9 octombrie.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), ancheta vizează un grup criminal organizat, suspectat de escrocherie și spălare de bani. Oamenii legii au stabilit preliminar modul în care ar fi fost convinse victimele să investească.

*„Suspecții s-ar fi prezentat drept experți în domeniul investițiilor și ar fi oferit informații denaturate și false despre profituri și riscuri, determinând victimele să transfere bani în scheme investiționale frauduloase*”, precizează poliția.

Investigațiile au vizat cinci call centere, care ar fi funcționat în cadrul unei structuri organizate ierarhic, cu atribuții împărțite între participanți. 

În urma descinderilor, polițiștii au ridicat bani, telefoane mobile, calculatoare, carduri bancare, documente contabile și alte probe.

Printre obiectele descoperite se numără și echipamente mai puțin obișnuite pentru activitatea unor astfel de centre.

*„De asemenea, au fost depistate și ridicate dispozitive destinate bruiajului și un poligraf folosit pentru testarea persoanelor recrutate pentru activitățile infracționale”*, se arată în comunicatul IGP.

Potrivit informațiilor preliminare, veniturile obținute din activitatea unui singur call center ar fi ajuns la aproximativ două milioane de dolari lunar. Valoarea totală a prejudiciului cauzat victimelor urmează să fie stabilită.

În activitatea grupării ar fi fost atrase zeci de persoane, inclusiv cetățeni din Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina. Anchetatorii au identificat mai multe categorii de participanți la presupusa schemă.

*„Printre persoanele implicate se numără cei responsabili de coordonarea activității call centrelor, recrutarea personalului și administrarea economică și contabilă a companiilor folosite în activitatea infracțională”, menționează poliția.

Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Inspectoratului de Poliție Bălți, cu sprijinul mascaților de la „Fulger”, într-un dosar penal pornit de Procuratura municipiului Bălți.

Cele opt persoane reținute au fost plasate în izolatorul de detenție preventivă. 

Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor celor implicați și stabilirea prejudiciului cauzat victimelor.

[Video](https://www.youtube.com/embed/xy6MiIQ6ZIY)

**CITIȚI ȘI:**

- [Mai multe persoane, reținute la Chișinău în dosarul unei rețele de cinci call-centre frauduloase](https://moldova1.md/p/87303/mai-multe-persoane-retinute-la-chisinau-in-dosarul-unei-retele-de-cinci-call-centre-frauduloase)

- [Percheziții la call-centre din R. Moldova și România, implicate în fraude: 26 de persoane învinuite](https://moldova1.md/p/69071/perchezitii-la-call-centre-din-r-moldova-si-romania-implicate-in-fraude-26-de-persoane-invinuite)

- [Call-centru de escroci cu 180 de moldoveni „angajați”, destructurat: Ținta - clienți ai băncilor din UE](https://moldova1.md/p/80092/call-centru-de-escroci-cu-180-de-moldoveni-angajati--destructurat-tinta--clienti-ai-bancilor-din-ue)

- [Usatîi și Marian, schimb de replici privind prezența unui „escroc” la audierile din Parlament despre fraudele telefonice](https://moldova1.md/p/79820/usatii-si-marian-schimb-de-replici-privind-prezenta-unui-escroc-la-audierile-din-parlament-despre-fraudele-telefonice)
