---
title: "Un „mare avantaj” pentru bulgari: Opiniile localnicilor despre transformarea raionului Taraclia într-o „unitate culturală bulgară”"
url: https://moldova1.md/p/87520/un-mare-avantaj-pentru-bulgari-opiniile-localnicilor-despre-transformarea-raionului-taraclia-intr-o-unitate-culturala-bulgara-
published: 2026-10-13T06:52:00Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Un „mare avantaj” pentru bulgari: Opiniile localnicilor despre transformarea raionului Taraclia într-o „unitate culturală bulgară”

> Raionul Taraclia ar putea deveni municipiu de nivelul al doilea, la fel ca Chișinău și Bălți, după alegerile locale din 2027. În cadrul aceleiași reforme administrativ-teritoriale, anunțate de Guvern, satele Budăi și Dermengi vor fi desprinse din raionul Taraclia și integrate în localitatea Moscovei din raionul Cahul.

![](https://storage.moldova1.md/images/69e3eadd-1b9b-4e97-8810-71c43e3e6550.jpg)

Raionul Taraclia ar putea deveni municipiu de nivelul al doilea, la fel ca Chișinău și Bălți, după alegerile locale din 2027. În cadrul aceleiași reforme administrativ-teritoriale, anunțate de Guvern, satele Budăi și Dermengi vor fi desprinse din raionul Taraclia și integrate în localitatea Moscovei din raionul Cahul.

În urma reformei administrativ-teritoriale, raionul Taraclia ar putea primi o nouă denumire, una dintre variantele propuse fiind „*Unitatea Culturală Bulgară Taraclia”*.

Reforma prevede reorganizarea celor 32 de raioane în trei regiuni – Nord, Centru și Sud – și instituirea a trei municipii de nivelul al doilea: Chișinău, Bălți și Taraclia, precum și autonomia găgăuză.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat că, în urma proceselor de amalgamare voluntară și normativă la care au participat 271 de primării, autoritățile propun o structură administrativă formată din 273 de primării, trei regiuni și trei municipii de nivelul al doilea, plus Găgăuzia. 

Potrivit reformei, primăriile vor avea un rol central în dezvoltarea localităților, în timp ce structurile regionale vor sprijini proiectele care vizează mai multe comunități și vor contribui la pregătirea acestora pentru accesarea fondurilor.

Președintele organizației locale din Taraclia a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Andrei Lambru, consideră că noul statut va facilita atragerea de finanțări și a proiectelor sprijinite de donatorii europeni.

*„Este o opțiune foarte bună pentru raionul Taraclia, deoarece le oferă etnicilor bulgari posibilitatea de a se dezvolta și de a păstra ceea ce strămoșii lor au acumulat de-a lungul secolelor: limba, cultura și tradițiile poporului bulgar*”, a afirmat Lambru, pentru Moldova 1.

**„Satele mici ar trebui să fie alipite orașului Taraclia”**

Locuitorii raionului au opinii împărțite în privința reformei. Unii mărturisesc că nu cunosc suficient detaliile schimbărilor pentru a le putea evalua, în timp ce alții consideră că raionul Taraclia ar trebui să-și păstreze actuala structură, iar satele mici să fie alipite orașului Taraclia. 

Există însă și localnici care privesc pozitiv inițiativa, în special intenția de a proteja identitatea comunității bulgare.

*„Este ceva nou pentru noi. Deocamdată nu pot spune dacă este bine sau rău, pentru că încă nu știm exact despre ce este vorba. Dar, dacă s-a subliniat importanța păstrării comunității bulgare, acesta este un mare avantaj*”, a declarat un locuitor pentru postul public de televiziune.

Un alt localnic consideră că menținerea raionului în forma actuală ar fi mai practică, inclusiv din perspectiva procedurilor administrative: *„Raionul Taraclia trebuie să fie păstrat. Satele mici ar trebui să fie alipite orașului Taraclia. Așa ar fi mai simplu din punctul de vedere al documentelor. Totuși, trebuie să fim mai bine informați despre acest subiect”*.

Întrebat despre eventualele temeri legate de comasarea regiunilor și a localităților, bărbatul a afirmat că nu are îngrijorări și că este de părere că țara se îndreaptă în direcția corectă.

***

Potrivit datelor Recensământului din 2024, în raionul Taraclia locuiesc puțin peste 26.000 de persoane. 

Bulgarii reprezintă 64% din populație și constituie cel mai numeros grup etnic din raion. 

În ultimii 20 de ani, populația acestuia s-a redus însă cu aproape 40%.


**CITIȚI ȘI:**

- [OPINII | Din 32 de raioane vor rămâne 10: Ce spun președinții de raioane despre reforma APL](https://moldova1.md/p/73421/opinii--din-32-de-raioane-vor-ramane-10-ce-spun-presedintii-de-raioane-despre-reforma-apl)

- [HARTĂ | Peste 30 de milioane de lei pentru o primărie nouă: Simulare a procesului de amalgamare pentru opt localități din Râșcani și Glodeni](https://moldova1.md/p/73395/harta--peste-30-de-milioane-de-lei-pentru-o-primarie-noua-simulare-a-procesului-de-amalgamare-pentru-opt-localitati-din-rascani-si-glodeni)

- [Stimulente triplate pentru amalgamarea localităților. Experții: Nu mai multe primării, ci eficiență](https://moldova1.md/p/73340/stimulente-triplate-pentru-amalgamarea-localitatilor-expertii-nu-mai-multe-primarii-ci-eficienta)

- [ÎN CONTEXT | Alexei Buzu: „Fără amalgamare, nu vom fi competitivi pentru accesarea fondurilor europene”](https://moldova1.md/p/73257/in-context--alexei-buzu--fara-amalgamare-nu-vom-fi-competitivi-pentru-accesarea-fondurilor-europene-)

- [Expert, despre reforma APL: „Scopul este ca primăriile să iasă din cercul vicios al lipsei de resurse, iar cetățenii să aibă acces la servicii”](https://radiomoldova.md/p/73839/expert-despre-reforma-apl--scopul-este-ca-primariile-sa-iasa-din-cercul-vicios-al-lipsei-de-resurse-iar-cetatenii-sa-aiba-acces-la-servicii-)

- [Reforma APL | 87% din primării sunt prea mici: Guvernul propune comasarea și reorganizarea raioanelor de la 32 la 10](https://radiomoldova.md/p/73803/reforma-apl--87-din-primarii-sunt-prea-mici-guvernul-propune-comasarea-si-reorganizarea-raioanelor-de-la-32-la-10)

- [Reguli noi pentru amalgamarea localităților. Primar: „Noile modificări oferă mai multă flexibilitate”](https://moldova1.md/p/70697/reguli-noi-pentru-amalgamarea-localitatilor-primar--noile-modificari-ofera-mai-multa-flexibilitate-)
