---
title: "Grădina Botanică, la 75 de ani de la fondare: Păstrează peste 7.500 de specii de plante, inclusiv unele rare, pe cale de dispariție"
url: https://moldova1.md/p/87609/gradina-botanica-la-75-de-ani-de-la-fondare-pastreaza-peste-7-500-de-specii-de-plante-inclusiv-unele-rare-pe-cale-de-disparitie
published: 2026-10-13T18:36:54Z
language: ro
author: "Cornelia Cornea"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Grădina Botanică, la 75 de ani de la fondare: Păstrează peste 7.500 de specii de plante, inclusiv unele rare, pe cale de dispariție

> Grădina Botanică din Chișinău marchează 75 de ani de la fondare, într-un moment în care protejarea biodiversității devine tot mai importantă. Peste 7.500 de specii de plante sunt păstrate aici, inclusiv unele rare, pe cale de dispariție. Cercetătorii le studiază și încearcă să le înmulțească pentru a le putea readuce în habitatele naturale. Misiunea lor este însă îngreunată de lipsa personalului și a unei orangerii moderne.

[Video](https://www.youtube.com/embed/V7RFHSxKwHs)

Grădina Botanică din Chișinău marchează 75 de ani de la fondare, într-un moment în care protejarea biodiversității devine tot mai importantă. Peste 7.500 de specii de plante sunt păstrate aici, inclusiv unele rare, pe cale de dispariție. Cercetătorii le studiază și încearcă să le înmulțească pentru a le putea readuce în habitatele naturale. Misiunea lor este însă îngreunată de lipsa personalului și a unei orangerii moderne.

![](https://storage.moldova1.md/images/1f9330ac-b524-4ea0-8d8a-a0ea69fdfd95.jpg)

Întinsă pe 104 hectare, Grădina Botanică adăpostește colecții impresionante de plante, inclusiv specii care au devenit tot mai rare în natură.

*„Avem un sector de plante rare, care sunt cele mai rare plante din Republica Moldova, sunt pe cale de dispariție. Și în Grădina Botanică e locul în care noi le mai avem, de fapt unele din ele, în exemplare minime, pentru a le păstra, pentru a le continua studiul și cercetarea acestor plante, ca ulterior, prin înmulțire, prin multiplicarea lor, să putem repopula habitatele”,* a declarat directorul Grădinii Botanice, Ion Roșca.  

Conservarea acestor specii presupune și condiții potrivite pentru dezvoltarea lor. Însă Grădina Botanică se confruntă cu un deficit de personal, iar lipsa unei orangerii moderne limitează posibilitățile de îngrijire a plantelor cu cerințe diferite.

*„Oranjeria de fond trebuie să aibă diferite înălțimi pentru a crește diferite grupuri de plante. Nu toate plantele la noi sunt confortabile în aceste sere, care au aceeași înălțime, aceiași lățime, aceleași condiții. De aceea, suntem în așteptarea unei oranjerii de fond, dar asta probabil că degrabă nu o să fie, fiindcă costă foarte și foarte scump”,* a menționat Valentina Țâmbală, șefă de laborator, plante de teren protejat.

![](https://storage.moldova1.md/images/2310b0fa-04e0-4e10-8015-7cfd4367827b.jpg)

În ciuda acestor dificultăți, colecțiile Grădinii Botanice continuă să atragă vizitatori. Pe lângă plantele rare, aici pot fi admirate peste o mie de specii de cactuși, dar și exemplare exotice aduse cu zeci de ani în urmă.

Cicașul este o plantă străveche, care a apărut pe pământ cu milioane de ani înaintea oamenilor, încă din epoca dinozaurilor. Exemplarele în seră, la Grădina Botanică, au fost aduse din Batumi în anul 1968 și continuă să impresioneze prin aspectul lor exotic. Pentru a se dezvolta armonios, cicasul are nevoie de multă lumină și de un nivel optim de umiditate. În mediul natural, poate fi întâlnit în regiuni cu climă caldă, inclusiv în Turcia și Grecia. 

*„O grămadă de flori de tot soiul, am văzut și hotensii frumoase, pomi, copaci, adică se vede că se investește și are grijă aici”,* a spus o vizitatoare. 

*„Natura e frumoasă și toamna e frumoasă aici, cu copacii colorați și rațele de pe lac”,* a menționat un alt vizitator. 

Rolul instituției și provocările conservării biodiversității au fost discutate și la aniversarea celor 75 de ani, la care au participat cercetători din Republica Moldova și România. 

*„La nivel mondial, ideea de conservare a biodiversității în ultimele decenii a fost accentuată, s-a dovedit importanța acestui proces, pentru că există în condițiile atât a schimbărilor climatice, dar și a dezvoltării societății. Există pericolul ca o serie de specii să dispară, din cauza, în special, a activităților antropice”,* a precizat Ioan Seceleanu, inginer silvic.  

*„Grădina Botanică este cartea de vizită a Chișinăului și a Republicii Moldova. Eu cred că ceea ce face Grădina Botanică, cercetătorii de la Grădina Botanică este de o importanță majoră”,* a declarat președintele Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Ion Tighineanu. 

Fondată la 1 septembrie 1950, Grădina Botanică a AȘM este principala instituție de cercetare din țară în domeniul botanicii. Pe lângă păstrarea colecțiilor de plante, activitatea sa contribuie la studierea și protejarea speciilor rare.

![](https://storage.moldova1.md/images/4743afae-6dc6-406a-a4ff-3501eee2c850.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [Grădina Botanică s-a îmbogățit cu o nouă alee de cireși japonezi](https://moldova1.md/p/70816/gradina-botanica-s-a-imbogatit-cu-o-noua-alee-de-ciresi-japonezi)

- [Festivalul Familiei | Grădina Botanică, transformată timp de o zi într-o arenă a bucuriei și incluziunii](https://moldova1.md/p/76272)

- [Salarii nejustificate și 10 milioane de lei venituri ratate: Administratorii Grădinii Botanice, vizați de un audit trimis la CNA](https://moldova1.md/p/73383)

- [Schimbările climatice îi determină pe cercetătorii moldoveni să caute alternative la porumb](https://radiomoldova.md/p/85948/schimbarile-climatice-ii-determina-pe-cercetatorii-moldoveni-sa-caute-alternative-la-porumb)
