---
title: "„Am rugat destul de insistent”: Energocom se va muta într-un sediu de stat pentru a economisi bani"
url: https://moldova1.md/p/88087/-am-rugat-destul-de-insistent--energocom-se-va-muta-intr-un-sediu-de-stat-pentru-a-economisi-bani
published: 2026-10-20T08:02:34Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# „Am rugat destul de insistent”: Energocom se va muta într-un sediu de stat pentru a economisi bani

> Tariful la gazele naturale ar putea fi redus nu doar în urma ieftinirii acestora pe piața internațională, ci și prin diminuarea cheltuielilor companiilor care se ocupă de distribuția și furnizarea gazelor în Republica Moldova. Autoritățile urmăresc reorganizarea celor 12 întreprinderi regionale ale Moldovagaz, reducerea frecvenței verificărilor contoarelor și optimizarea cheltuielilor Energocom.

![](https://storage.moldova1.md/images/c9bf0008-c0dd-442a-81f2-6ae898ad52c3.jpg)

Tariful la gazele naturale ar putea fi redus nu doar în urma ieftinirii acestora pe piața internațională, ci și prin diminuarea cheltuielilor companiilor care se ocupă de distribuția și furnizarea gazelor în Republica Moldova. Autoritățile urmăresc reorganizarea celor 12 întreprinderi regionale ale Moldovagaz, reducerea frecvenței verificărilor contoarelor și optimizarea cheltuielilor Energocom.

Tariful achitat de consumatori este format din mai multe componente, iar cea mai mare parte o reprezintă costul propriu-zis al gazelor naturale, care depinde de evoluțiile de pe piața internațională. În schimb, cheltuielile de distribuție și cele administrative pot fi influențate prin măsuri luate la nivel național, a explicat premierul Vasile Tofan, la o [emisiune de la Exclusiv TV.](https://www.facebook.com/share/v/1CNnA7MEbd/).

*„În tarif există, desigur, o componentă pe care ne este greu să o controlăm - costul propriu-zis al gazelor pe piață. Acesta reprezintă puțin peste 17 lei din tarif. Apoi, 5 lei reprezintă costul distribuției prin Moldovagaz. Aici există potențial de economisire”*, a declared Vasile Tofan.

Una dintre schimbările urmărite vizează structura Moldovagaz. Potrivit premierului, compania are în prezent 12 întreprinderi regionale, iar reducerea numărului acestora ar permite eliminarea unor cheltuili administrative suprapuse.

*„Insistăm foarte mult ca Moldovagaz să reducă numărul acestor întreprinderi regionale - sunt 12 - pentru a nu avea 12 contabili, ingineri, șoferi și așa mai departe. Acest proces a început deja, ceea ce este bine”*, a precizat șeful Executivului.

O altă sursă de economisire identificată de autorități este verificarea periodică a contoarelor de gaze. Premierul consideră că actuala frecvență a controalelor tehnice generează costuri care ar putea fi diminuate, fără a renunța la verificarea funcționării echipamentelor. 

Tofan a argumentat că regulile nu au fost adaptate suficient la modernizarea contoarelor, iar verificările sunt efectuate mai des decât în alte state europene.

*„Avem mult prea multe verificări ale acestor contoare, inclusiv pentru a constata dacă sunt în stare tehnică bună. Sunt mult mai multe decât în Europa. Între timp, contoarele s-a modernizat, dar numărul verificărilor nu a fost adaptat, ca să spun așa. De aceea, le reducem. Și acest lucru ne va permite să economisim”*, a explicat premierul.

**Energocom, îndemnată să economisească inclusiv din chirie și salarii**

Reducerea cheltuielilor este urmărită și la Energocom, compania responsabilă de furnizarea gazelor naturale. Potrivit premierului, contribuția acesteia la formarea tarifului este considerabil mai mică decât costurile de achiziție și distribuție, însă autoritățile consideră că există posibilități de economisire și în acest caz.

*„Partea Energocomului, ca să înțelegeți, este undeva la nivelul de 55 de bani. Deci, partea Energocomului este foarte mică în acest tarif. Dar și acolo trebuie să reducem cheltuielile pentru că fiecare ban contează”*, a declarat Tofan.

În acest context, premierul a  precizat că reprezentanților Energocom li s-a cerut să renunțe la actualul sediu, pentru care plătește peste șase milioane de lei anual.

*„Am rugat, să spunem așa, destul de insistent ca Energocom să se mute din actualul birou într-un sediu de stat. Și acest lucru ne va ajuta să economisim câte ceva. Este vorba despre bani mărunți în tarif, dar, din perspectiva mesajului transmis cetățenilor, că fiecare ban contează, mi se pare că acest lucru este foarte important”,* a afirmat șeful Guvernului.

Amintim că Energocom plătește o chirie de aproximativ 530.000 de lei lunar unei firme asociate cu omul de afaceri Arcadie Topalo, anterior vizat în dosare de evaziune fiscală și spălare de bani.

Totodată, autoritățile au solicitat reducerea voluntară a salariilor în cadrul companiei. 

***

Precizăm că gazele naturale s-au scumpit în Republica Moldova, pe fondul crizei energetice internaționale și al creșterii prețurilor de achiziție. De la 1 octombrie, consumatorii casnici achită 26.14 lei pentru un metru cub de gaze, cu TVA inclus, față de 20.3 lei anterior. 

Tariful a crescut cu aproape 29%, în urma unei decizii aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) pe 28 septembrie. O nouă ajustare a prețului până la sfârșitul anului nu este exclusă, în condițiile în care evoluția pieței internaționale rămâne imprevizibilă.

**CITIȚI ȘI:**

- [R. Moldova caută gaze mai ieftine în SUA. Ambasadorul Vlad Kulminski, în discuții cu producătorii americani](https://moldova1.md/p/87869/r-moldova-cauta-gaze-mai-ieftine-in-sua-ambasadorul-vlad-kulminski-in-discutii-cu-producatorii-americani)

- [Tariful la gaze ar putea fi modificat din nou până la sfârșitul anului. Explicațiile șefului ANRE](https://moldova1.md/p/87600/tariful-la-gaze-ar-putea-fi-modificat-din-nou-pana-la-sfarsitul-anului-explicatiile-sefului-anre)

- [Compensațiile la căldură ar putea ajunge la 670.000 de familii, cu 50.000 mai multe decât anul trecut. Vasile Tofan: „Trebuie să ne asigurăm că ajung la cei vulnerabili”](https://moldova1.md/p/88063/compensatiile-la-caldura-ar-putea-ajunge-la-670-000-de-familii-cu-50-000-mai-multe-decat-anul-trecut-vasile-tofan--trebuie-sa-ne-asiguram-ca-ajung-)

- [R. Moldova ar putea începe negocieri pentru a importa gaze din Ucraina, după ce Kievul a ridicat restricțiile la export](https://radiomoldova.md/p/87014/r-moldova-ar-putea-incepe-negocieri-pentru-a-importa-gaze-din-ucraina-dupa-ce-kievul-a-ridicat-restrictiile-la-export)

- [De ce a fost majorat tariful la gaz în regim de urgență. Șeful ANRE: „Dacă amânam cu o lună, tariful ar fi fost mai mare cu încă 1.5-2 lei"](https://moldova1.md/p/86384)
