---
title: "Maia Sandu, mesaj de felicitare pentru noul Guvern al României: „România poate conta oricând pe noi”"
url: https://moldova1.md/p/88161/maia-sandu-mesaj-de-felicitare-pentru-noul-guvern-al-romaniei--romania-poate-conta-oricand-pe-noi-
published: 2026-10-20T17:10:50Z
language: ro
author: "Iulian Fanaru"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Maia Sandu, mesaj de felicitare pentru noul Guvern al României: „România poate conta oricând pe noi”

> Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a urat succes premierului României, Luca Niculescu, și noului Guvern de la București, mulțumindu-i totodată lui Ilie Bolojan pentru colaborarea avută. Șefa statului a reafirmat disponibilitatea Republicii Moldova de a sprijini România, subliniind că aceasta „poate conta oricând pe noi”.

![](https://storage.moldova1.md/images/de5a7774-9431-4113-93fe-44c130a48340.jpg)

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a urat succes premierului României, Luca Niculescu, și noului Guvern de la București, mulțumindu-i totodată lui Ilie Bolojan pentru colaborarea avută. Șefa statului a reafirmat disponibilitatea Republicii Moldova de a sprijini România, subliniind că aceasta „poate conta oricând pe noi”.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, Maia Sandu i-a transmis felicitări și urări de succes premierului Luca Niculescu și echipei sale guvernamentale.

*„Îi doresc mult succes [premierului @LucaNiculescu și noului guvern al României](https://moldova1.md/p/88136/profil--cine-este-noul-premier-al-romaniei-luca-niculescu-diplomat-cu-experienta-la-paris-si-fost-jurnalist)”*, a scris președinta Republicii Moldova.

Totodată, Maia Sandu i-a mulțumit lui Ilie Bolojan pentru colaborarea dintre cele două părți, apreciind relația de cooperare cu România.

*„Îi mulțumesc lui Ilie @Bolojan pentru colaborarea excelentă”*, a menționat șefa statului.

În încheierea mesajului, Maia Sandu a reiterat sprijinul Republicii Moldova pentru România, afirmând că Bucureștiul se poate baza în continuare pe Chișinău.

*„România poate conta oricând pe noi”*, a transmis președinta Republicii Moldova.

***
[Parlamentul de la București a învestit marți, 20 octombrie,](https://moldova1.md/p/88134/romania-are-guvern-luca-niculescu-de-la-tribuna-parlamentului--romania-trebuie-sa-ramana-principalul-sprijin-al-r-moldova-) cu 280 de voturi, Cabinetul condus de Luca Niculescu, punând capăt celor cinci luni și jumătate de guvernare interimară. Noul premier al României a stabilit printre prioritățile majore ale mandatului său continuarea sprijinului acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

> Îi doresc mult succes premierului @LucaNiculescu și noului guvern al României. Îi mulțumesc lui Ilie @Bolojan pentru colaborarea excelentă. România poate conta oricând pe noi. &mdash; Maia Sandu (@sandumaiamd) October 20, 2026

**CITIȚI ȘI:**

- [România are Guvern! Luca Niculescu de la tribuna Parlamentului: „România trebuie să rămână principalul sprijin al R. Moldova”
](https://moldova1.md/p/88134/romania-are-guvern-luca-niculescu-de-la-tribuna-parlamentului--romania-trebuie-sa-ramana-principalul-sprijin-al-r-moldova-)

- [PROFIL | Cine este noul premier al României: Luca Niculescu, diplomat cu experiență la Paris și fost jurnalist](https://moldova1.md/p/88136/profil--cine-este-noul-premier-al-romaniei-luca-niculescu-diplomat-cu-experienta-la-paris-si-fost-jurnalist)
