---
title: "Liga Campionilor: Paris Saint-Germain a învins-o cu 4:2 pe FC Barcelona "
url: https://moldova1.md/p/88177/liga-campionilor-paris-saint-germain-a-invins-o-cu-4-2-pe-fc-barcelona
published: 2026-10-21T05:34:38Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Liga Campionilor: Paris Saint-Germain a învins-o cu 4:2 pe FC Barcelona 

> Spectacol total în Liga Campionilor! În cele 9 partide jucate aseară s-au marcat nu mai puțin de 40 de goluri! Capul de afiș a fost meciul Paris Saint-Germain - FC Barcelona, iar deținătoarea trofeului a obținut victoria pe teren propriu cu scorul de 4:2 și, astfel, i-a adminstrat formației spaniole prima înfrângere din actualul sezon competițional. PSG a preluat conducerea pe tabela de marcaj în prima repriză. Désiré Doué a marcat un gol superb în minutul 38.

![gsp.ro](https://storage.moldova1.md/images/ede89fa1-2508-400e-ba98-01fb6ace520e.jpg)

*Sursa: gsp.ro*

Spectacol total în Liga Campionilor! În cele 9 partide jucate aseară s-au marcat nu mai puțin de 40 de goluri! Capul de afiș a fost meciul Paris Saint-Germain - FC Barcelona, iar deținătoarea trofeului a obținut victoria pe teren propriu cu scorul de 4:2 și, astfel, i-a adminstrat formației spaniole prima înfrângere din actualul sezon competițional. PSG a preluat conducerea pe tabela de marcaj în prima repriză. Désiré Doué a marcat un gol superb în minutul 38.

În repriza secundă a fost show total. FC Barcelona a restabilit egalitatea în minutul 55 prin Xavi Espart. Parizienii au trecut din nou în avantaj deja în minutul 72, când a marcat Lucas Hernández.

FC Barcelona a egalat din nou peste doar 7 minute prin Lamine Yamal. Totuși, finalul a aparținut gazdelor, care au marcat de două ori într-un interval de 5 minute. Vitinha a înscris golul 3 al echipei sale cu un șut din afara careului. Fabián Ruiz a stabilit scorul final, iar PSG a obținut a treia victorie consecutivă în actuala ediție a Ligii Campionilor.

Un alt meci dramatic s-a disputat în Anglia. FC Liverpool a învins formația spaniolă FC Villarreal după ce a fost condus cu 0:2. Echipa oaspete a înscris în minutul 4 prin Georges Mikautadze, iar la scurt timp Sergi Cardona a dublat avantajul formației sale. 

„Cormoranii” nu s-au pierdut cu firea și au egalat încă până la pauză. Mai întâi, Alexis MacAllister a redus din handicap, iar deja în prelungirile primei reprize Ronald Araújo a înscris golul egalizator. După pauză, același MacAllister a și-a adus echipa în avantaj, iar apoi Florian Wirtz a marcat pentru 4:2. 

Villarreal a încercat să revină, însă a înscris doar o dată prin Tanitoluwa Oluwaseyi. Scor final 4:3 și FC Liverpool a obținut a treia victorie consecutivă în grupa unică a Ligii Campionilor.

O altă echipă engleză, Manchester City, nu a avut probleme în partida cu formația elenă AEK Atena, pe care a învins-o cu scorul de 5:1. Phil Foden a reușit hat-trick-ul, iar Rayan Cherki și Elliot Anderson au marcat câte o dată. 

În alte partide, AS Roma a surclasat gruparea Slovan Bratislava cu 4:0, iar Napoli Calcio a învins pe Bodø/Glimt cu 4:3. Atletico Madrid a remizat cu VfB Stuttgart, scor 1:1, iar Fernerbahce Istanbul - cu Slavia Praga, scor 2:2. Borussia Dortmund s-a impus în deplasare în fața formației azere Sabah Baku cu 2:1.
