---
title: "„Fiecare minut contează!” Mesajul medicilor pentru salvarea pacienților cu AVC"
url: https://moldova1.md/p/88511/-fiecare-minut-conteaza--mesajul-medicilor-pentru-salvarea-pacientilor-cu-avc
published: 2026-10-24T18:27:00Z
language: ro
author: "Marina Negară"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# „Fiecare minut contează!” Mesajul medicilor pentru salvarea pacienților cu AVC

> Mii de persoane suferă zilnic un accident vascular cerebral în Republica Moldova. Pentru a atrage atenția asupra acestei urgențe medicale, reprezentanții mai multor instituții din sistemul de sănătate au organizat un flashmob, prin care au transmis un mesaj simplu: recunoașterea rapidă a simptomelor și intervenția la timp pot salva vieți. Manifestația a fost organizată în contextul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral, care este marcată anual la 29 octombrie.

[Video](https://www.youtube.com/embed/GffDOOit9mU)

Mii de persoane suferă zilnic un accident vascular cerebral în Republica Moldova. Pentru a atrage atenția asupra acestei urgențe medicale, reprezentanții mai multor instituții din sistemul de sănătate au organizat un flashmob, prin care au transmis un mesaj simplu: recunoașterea rapidă a simptomelor și intervenția la timp pot salva vieți. Manifestația a fost organizată în contextul Zilei Mondiale a Accidentului Vascular Cerebral, care este marcată anual la 29 octombrie.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/f4739423-c96c-4bcf-a762-064379f422ae.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

![](https://storage.moldova1.md/images/dfef1db9-5254-46bf-9bf7-5368b0048a02.jpg)

*„Fiecare minut contează, fiecare verigă contează!”* 

Participanții au purtat tricouri de diferite culori, fiecare nuanță reprezentând o literă din acronimul FAST. Este o abreviere care ajută la recunoașterea rapidă a semnelor unui AVC: asimetria feței, slăbiciunea brațelor, tulburările de vorbire și timpul, care impune solicitarea imediată a ambulanței la 112. 

*„Aceste verigi, am vrut astăzi să demonstrăm că în tratamentul unui pacient nu este important doar un medic, dar este importantă echipa multidisciplinară și nu numai dintr-un spital, dar din toate colțurile Republicii Moldova”*, menționează Diana Manea, directoarea Institutului de Medicină Urgentă (IMU).

*„Chiar în primele nouă luni ale anului 2026, de către echipele de pe ambulanță au fost acordată asistență medicală la peste nouă mii de persoane doar cu AVC. Este foarte important să aducem acest mesaj către toate persoanele să cunoască semnele unui AVC - asimetria feței sau dereglări de vorbire”*, explică Ion Prisăcaru, directorul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

![](https://storage.moldova1.md/images/d22479a4-8a32-4f4f-a4e2-67d11cce8d5c.jpg)

După un accident vascular cerebral, pacientul are nevoie de o perioadă de reabilitare, care presupune munca unei echipe multidisciplinare, formate din medici-reabilitologi, kinetoterapeuți, logopezi.

*„Ar putea dura și de la 2-3 săptămâni până la câțiva ani, în dependență de deficitul funcțional pe care îl prezintă pacientul. Cel mai mult lucrăm cu deficit motor și se implică kinetoterapeutul prin creșterea forței musculare, creșterea mobilității articulare”*, povestește Cristina Popescu, medic reabilitolog.

*„Am vrut prin intermediul acestui flashmob să accentuăm că, fiecare verigă implicată în asistența accidentului vascular cerebral are importanță, începând cu faza de prespital și finisând cu reabilitarea pacientului după AVC. Participanții fac parte din mai multe instituții”*, menționează Daniela Efremova, șefa Centrului Comprehensiv AVC, IMU.

![](https://storage.moldova1.md/images/44487f6c-3196-4e04-b1de-332929f72d38.jpg)

Peste 12.000 de persoane suferă anual un AVC, potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății. Asta înseamnă că, în medie, la fiecare oră un om este afectat de această urgență medicală.

![](https://storage.moldova1.md/images/992dc545-879a-4437-a71a-f21ab3cff6a2.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [AVC-ul afectează tot mai multe persoane tinere. Rețeaua de 13 centre specializate a redus timpul de intervenție și mortalitatea](https://moldova1.md/p/80926/avc-ul-afecteaza-tot-mai-multe-persoane-tinere-reteaua-de-13-centre-specializate-a-redus-timpul-de-interventie-si-mortalitatea)

- [Medic: Peste 80% dintre accidentele vasculare pot fi prevenite](https://moldova1.md/p/77508/medic-peste-80-dintre-accidentele-vasculare-pot-fi-prevenite)

- [Profilul unui pacient care poate suferi un AVC: Modul de viață și reacția rapidă la apariția primelor simptome, decisive](https://moldova1.md/p/75027/profilul-unui-pacient-care-poate-suferi-un-avc-modul-de-viata-si-reactia-rapida-la-aparitia-primelor-simptome-decisive)

- [Majoritatea pacienților din R. Moldova care suferă un AVC sunt persoane apte de muncă](https://moldova1.md/p/73884/majoritatea-pacientilor-din-r-moldova-care-sufera-un-avc-sunt-persoane-apte-de-munca)

- [Un AVC la fiecare oră în R. Moldova: Cum recunoaștem semnele unui accident vascular cerebral](https://moldova1.md/p/70891/un-avc-la-fiecare-ora-in-r-moldova-cum-recunoastem-semnele-unui-accident-vascular-cerebral)
