---
title: "Serviciile digitale ale statului, restabilite după tentative de extragere a datelor personale"
url: https://moldova1.md/p/88612/serviciile-digitale-ale-statului-restabilite-dupa-tentative-de-extragere-a-datelor-personale
published: 2026-10-26T10:42:42Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Serviciile digitale ale statului, restabilite după tentative de extragere a datelor personale

> Serviciile publice digitale destinate antreprenorilor, inclusiv cele pentru depunerea și eliberarea actelor permisive și a autorizațiilor, au fost restabilite și sunt din nou disponibile online. Acestea pot fi accesate prin platformele evo.gov.md și actpermisiv.gov.md, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC) și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

![](https://storage.moldova1.md/images/8e516ea9-390c-45b8-9b0b-9ea949bd7bc7.jpg)

Serviciile publice digitale destinate antreprenorilor, inclusiv cele pentru depunerea și eliberarea actelor permisive și a autorizațiilor, au fost restabilite și sunt din nou disponibile online. Acestea pot fi accesate prin platformele evo.gov.md și actpermisiv.gov.md, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC) și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC).

Restabilirea serviciilor a avut loc după verificarea infrastructurii guvernamentale și aplicarea măsurilor de securitate de către specialiștii celor trei instituții, în urma unor incidente de securitate cibernetică înregistrate în perioada 22–25 octombrie 2026.

Prin intermediul Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive, utilizatorii pot solicita online peste 120 de acte emise de 20 de autorități centrale. De asemenea, 969 de autorități publice locale emit notificări în comerț și oferă servicii destinate mediului de afaceri.

Printre documentele disponibile online se numără certificatele fitosanitare pentru export sau reexport, notificările în comerț, autorizațiile sanitar-veterinare pentru mijloacele de transport, certificatele de urbanism pentru proiectare, certificatele de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor și avizele sanitare pentru produse alimentare și nealimentare.

Potrivit instituțiilor responsabile, incidentele de securitate cibernetică din perioada 22–25 octombrie au vizat mai multe servicii publice digitale ale statului, tentativele având drept scop extragerea datelor cu caracter personal.

![](https://storage.moldova1.md/images/917e0172-614b-4573-b9ba-6df0b9fc346f.jpg)

*„Protejarea datelor și prevenirea unor noi atacuri cibernetice sunt prioritare, de aceea echipele continuă verificarea și securizarea sistemelor, astfel încât serviciile să funcționeze și să fie prevenite tentativele de atac”*, precizează AGE într-un comunicat de presă.

Autoritățile au informat toate instituțiile implicate în procesul de emitere a actelor permisive despre restabilirea serviciilor și reluarea accesului online. Totodată, acestea le cer cetățenilor și companiilor să manifeste înțelegere în cazul unor eventuale indisponibilități temporare, în contextul reluării activității instituțiilor și al creșterii numărului de solicitări online începând cu 26 octombrie.

În același timp, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți la tentativele de fraudă prin apeluri telefonice, SMS-uri sau e-mailuri. Escrocii se pot prezenta drept reprezentanți ai instituțiilor publice sau ai băncilor și pot folosi date personale, precum numele, prenumele sau IDNP-ul, pentru a câștiga încrederea victimelor.

*„Nu comunicați parole, coduri de autentificare sau date bancare, nu accesați linkuri suspecte și nu autorizați operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute”*, precizează instituția.

Amintim că mai multe servicii publice digitale din Republica Moldova au fost ținta unui [atac cibernetic](https://moldova1.md/p/88499/) de amploare, în noaptea de 22 octombrie, când au fost înregistrate aproximativ 11 milioane de solicitări de acces, cu scopul de a obține ilegal date cu caracter personal. 

Atacul a fost oprit în ziua următoare, iar autoritățile au deconectat preventiv serviciile vizate pentru a împiedica accesul neautorizat la informații. 

La 24 octombrie, AGE, STISC și ASC anunțaseră că verificările de securitate sunt în desfășurare, fără a preciza dacă atacatorii au reușit să extragă date personale, ce platforme au fost vizate și cine s-ar afla în spatele incidentului.

**CITIȚI ȘI:**

- [Atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale din Republica Moldova. Circa 11 milioane de solicitări de acces la datele personale ale cetățenilor](https://moldova1.md/p/88499/atac-cibernetic-asupra-serviciilor-publice-digitale-din-republica-moldova-circa-11-milioane-de-solicitari-de-acces-la-datele-personale-ale-cetatenilo)

- [Secretar de stat, despre noul centru cibernetic de la Moldtelecom: „Cazurile de compromitere a datelor devin tot mai sofisticate”](https://radiomoldova.md/p/87907/secretar-de-stat-despre-noul-centru-cibernetic-de-la-moldtelecom--cazurile-de-compromitere-a-datelor-devin-tot-mai-sofisticate-)

- [Grant de milioane oferit de SUA pentru securitatea cibernetică a R. Moldova: „Un centru de un asemenea calibru nu există în prezent”](https://moldova1.md/p/88301/grant-de-milioane-oferit-de-sua-pentru-securitatea-cibernetica-a-r-moldova--un-centru-de-un-asemenea-calibru-nu-exista-in-prezent-)
