---
title: "Ministerul Culturii a inițiat o anchetă de serviciu pe cazul incidentului din căminul Academiei de Muzică"
url: https://moldova1.md/p/8894/ministerul-culturii-a-initiat-o-ancheta-de-serviciu-pe-cazul-incidentului-din-caminul-academiei-de-muzica
published: 2023-05-04T08:52:26Z
language: ro
author: "Doina  Pozdirca"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Ministerul Culturii a inițiat o anchetă de serviciu pe cazul incidentului din căminul Academiei de Muzică

> Ministerul Culturii a inițiat o anchetă de serviciu după ce o porțiune de tavan a căzut peste o studentă. Incidentul s-a produs pe 2 mai, în căminul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP).

Ministerul Culturii a inițiat o anchetă de serviciu după ce o porțiune de tavan a căzut peste o studentă. Incidentul s-a produs pe 2 mai, în căminul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP).

![](https://storage.moldova1.md/images/6f017814-a83c-46f0-bd10-ad4df1f5b012.jpg)

La solicitarea Ministerului Culturii de a prezenta explicații pe marginea incidentului, administrația AMTAP a menționat că *„nu au fost plângeri ale studenților referitor la starea odăilor. Până la acest caz s-a întâmplat că a căzut tencuiala în sălile de baie, din cauza umidității, situația fiind remediată imediat, însă în camere asemenea incident a avut loc pentru prima dată.”

Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a solicitat conducerii Academiei să manifeste grijă și responsabilitate maximă față de condițiile de cazare și de studii ale tinerilor.

[Amintim că](https://moldova1.md/p/8860/incident-intr-un-camin-din-capitala-a-cazut-tencuiala-de-pe-tavanul-dintr-o-camera-a-avut-de-suferit-o-studenta), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) a revenit în subordinea Ministerului Culturii al Republicii Moldova în luna septembrie 2022.
