---
title: "Doi bărbați, găsiți decedați într-o locuință din raionul Sângerei, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon "
url: https://moldova1.md/p/88980/doi-barbati-gasiti-decedati-intr-o-locuinta-din-raionul-sangerei-dupa-ce-s-ar-fi-intoxicat-cu-monoxid-de-carbon
published: 2026-10-30T10:43:00Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Doi bărbați, găsiți decedați într-o locuință din raionul Sângerei, după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon 

> Doi bărbați cu vârste de 57 și 27 de ani au fost găsiți fără viață într-o locuință din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Potrivit informațiilor preliminare, aceștia s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit. Tragedia a fost descoperită în dimineața zilei de 29 octombrie, când proprietara casei a găsit victimele în două încăperi diferite.

![](https://storage.moldova1.md/images/95b90b75-e325-4bed-88a9-66abec5da5e1.jpg)

Doi bărbați cu vârste de 57 și 27 de ani au fost găsiți fără viață într-o locuință din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei. Potrivit informațiilor preliminare, aceștia s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit. Tragedia a fost descoperită în dimineața zilei de 29 octombrie, când proprietara casei a găsit victimele în două încăperi diferite.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:38. 

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în locuință nu s-a produs niciun incendiu, iar principala ipoteză examinată este intoxicarea cu monoxid de carbon. 

Circumstanțele exacte ale deceselor urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Potrivit datelor statistice, de la începutul anului curent, 47 de persoane, dintre care 17 minori, și-au pierdut viața în urma intoxicațiilor cu monoxid de carbon.

În acest context, salvatorii avertizează asupra riscurilor pe care le prezintă utilizarea necorespunzătoare a sobelor și a altor instalații de încălzire, în special în sezonul rece.

Pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon, IGSU recomandă verificarea periodică a sobelor, a coșurilor de fum și a canalelor de evacuare a gazelor de ardere. Acestea trebuie curățate de funingine și menținute în stare bună de funcționare.

Totodată, este interzisă utilizarea sobelor defecte sau improvizate, precum și blocarea canalelor de evacuare a fumului.

Salvatorii îndeamnă cetățenii să aerisească periodic încăperile și să nu lase focul aprins peste noapte. Pentru prevenirea incendiilor, oamenii sunt sfătuiți să evite supraîncălzirea sobelor, utilizarea lichidelor inflamabile pentru aprinderea focului și amplasarea obiectelor combustibile în apropierea surselor de căldură.

Monoxidul de carbon este un gaz extrem de periculos, deoarece nu are culoare și miros. Intoxicația poate provoca dureri de cap, amețeli, greață, slăbiciune și somnolență, iar în cazurile grave poate duce la pierderea cunoștinței și la deces.

În cazul apariției unor asemenea simptome sau al suspiciunii unei intoxicații, persoanele sunt îndemnate să părăsească imediat încăperea, să iasă la aer curat și să apeleze Serviciul 112.

**CITIȚI ȘI:**

- [În sezonul rece pompierii vor informa oamenii care fac focul în sobe cum ar trebui să le exploateze](https://moldova1.md/p/37275/in-sezonul-rece-pompierii-vor-informa-oamenii-care-fac-focul-in-sobe-cum-ar-trebui-sa-le-exploateze)

- [Intoxicație cu monoxid de carbon la Puhoi. Trei persoane, inclusiv doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale](https://moldova1.md/p/64877/intoxicatie-cu-monoxid-de-carbon-la-puhoi-trei-persoane-inclusiv-doi-copii-au-avut-nevoie-de-ingrijiri-medicale)

- [Și-au pierdut viața după ce au supraîncălzit soba. Cadavrele a doi bătrâni, găsite la Drochia și Taraclia](https://moldova1.md/p/40952)

- [O sobă defectă a ucis două persoane la Dubăsari](https://moldova1.md/p/64199/o-soba-defecta-a-ucis-doua-persoane-la-dubasari)
