---
title: "Medalie de bronz, emoții de aur! Judocana Alexandra Chiron a revenit acasă după performanța obținută la Jocurile Olimpice de Tineret"
url: https://moldova1.md/p/89374/medalie-de-bronz-emotii-de-aur-judocana-alexandra-chiron-a-revenit-acasa-dupa-performanta-obtinuta-la-jocurile-olimpice-de-tineret
published: 2026-11-04T12:22:44Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Medalie de bronz, emoții de aur! Judocana Alexandra Chiron a revenit acasă după performanța obținută la Jocurile Olimpice de Tineret

> O performanță ce merită aplauze și o primire pe măsură! Alexandra Chiron s-a întors acasă de la Jocurile Olimpice de Tineret cu medalia de bronz în panoplie. Sportiva a fost întâmpinată cu flori, felicitări și emoții pe aeroport, unde familia, prietenii și amatorii sportului au venit să o felicite pentru rezultatul obținut.

![](https://storage.moldova1.md/images/2e873096-ff8c-4d5f-8425-0a3860c139b6.jpg)

O performanță ce merită aplauze și o primire pe măsură! Alexandra Chiron s-a întors acasă de la Jocurile Olimpice de Tineret cu medalia de bronz în panoplie. Sportiva a fost întâmpinată cu flori, felicitări și emoții pe aeroport, unde familia, prietenii și amatorii sportului au venit să o felicite pentru rezultatul obținut.

Alexandra i-a dedicat medalia de bronz mamei sale, iar la revenirea acasă, pe aeroport, i-a oferit acesteia o surpriză emoționantă, punându-i medalia la gât.

*„O iubesc foarte mult. Această medalie a fost cucerită pentru ea. Desigur, scopul meu a fost să cuceresc medalia de aur, dar nu se termină totul aici. Acum m-am întors și sunt emoții de bucurie. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au venit aici și mi-au fost alături și m-au felicitat."*, a declarat Alexandra Chiron

*„Mă mândresc cu ea. E bravo și știu că dacă vrea, atunci totul poate. Înainte de plecare i-am zis că ea este cea mai puternică și că medalia va fi a ei."*, a spus Elena Chiron, mama sportivei

*„Am avut așteptări mari. Alexandra a fost în cea mai bună formă. Am avut așteptări la medalie și, iată, am cucerit-o."*, a menționat antrenorul Igor Neagu

Alexandra a început cursa pentru medalia de bronz în optimile de finală ale concursului categoriei de greutate de până la 52 de kilograme. Chiron învins-o prin ippon pe cameruneza Myriam Nsame-Mbongo. Scenariul s-a repetat și în sferturile de finală în fața sportivei din Niger, Aminatou Ousmane Boubacar.

Apoi, Alexandra a pierdut în semifinale în fața portughezei Sofia Gaspar, iar în finala mică discipola lui Igor Neagu a înfruntat-o pe Alima Jobe din Gambia. Moldoveanca a câștigat prin ippon, iar partida a durat mai puțin de un minut.
