---
title: "Ocnița: O femeie a ajuns la spital după explozia unei butelii cu gaz"
url: https://moldova1.md/p/8953/ocnita-o-femeie-a-ajuns-la-spital-dupa-explozia-unei-butelii-cu-gaz
published: 2023-05-05T08:33:16Z
language: ro
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Ocnița: O femeie a ajuns la spital după explozia unei butelii cu gaz

> O femeie de 75 de ani din raionul Ocnița a ajuns la spital cu arsuri de gradul II pe suprafața feței și a mâinilor, după ce în locuința sa a explodat o butelie de gaz, în urma unei scurgeri. În consecință, a fost deteriorat geamul locuinței. IGSU menționează că, în urma deflagrației, nu s-a produs un incendiu. Totodată, în seara zilei de ieri, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie părăsită din orașul Drochia.

O femeie de 75 de ani din raionul Ocnița a ajuns la spital cu arsuri de gradul II pe suprafața feței și a mâinilor, după ce în locuința sa a explodat o butelie de gaz, în urma unei scurgeri. În consecință, a fost deteriorat geamul locuinței. IGSU menționează că, în urma deflagrației, nu s-a produs un incendiu. Totodată, în seara zilei de ieri, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie părăsită din orașul Drochia.

![IGSU](https://storage.moldova1.md/images/8d20865e-037e-47da-97e7-c2c667ce97f7.jpg)

*Sursa: IGSU*

Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit o persoană carbonizată. De asemenea, pompierii au evacuat și un bărbat de 64 de ani, care s-a intoxicat cu monoxid de carbon. El a fost preluat de o ambulanță pentru a i se acorda îngrijirile necesare. Nu este clar cum au ajuns cei doi oameni în zona incendiului, din moment ce imobilul era abandonat. 

Nu este clar nici cum au izbucnit flăcările.
