---
title: "Ucraina, în pragul unei crize energetice majore. Kievul și Odesa riscă să rămână fără electricitate până la două săptămâni"
url: https://moldova1.md/p/89800/ucraina-in-pragul-unei-crize-energetice-majore-kievul-si-odesa-risca-sa-ramana-fara-electricitate-pana-la-doua-saptamani
published: 2026-11-09T17:32:48Z
language: ro
author: "Rodica Dimitriu"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Ucraina, în pragul unei crize energetice majore. Kievul și Odesa riscă să rămână fără electricitate până la două săptămâni

> Zeci de mii de ucraineni au rămas fără electricitate în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice. Noi pene de curent au fost raportate în 12 regiuni, iar cele mai dificile situații sunt înregistrate în regiunile Dnipropetrovsk și Kiev. Deconectări de urgență au fost instituite în Sumî, Poltava și Harkov.

![](https://storage.moldova1.md/images/4fed5249-d253-4591-a02c-c1dd75eaa516.jpg)

Zeci de mii de ucraineni au rămas fără electricitate în urma atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice. Noi pene de curent au fost raportate în 12 regiuni, iar cele mai dificile situații sunt înregistrate în regiunile Dnipropetrovsk și Kiev. Deconectări de urgență au fost instituite în Sumî, Poltava și Harkov.

Numai în ultima săptămână, Rusia a atacat de 128 de ori obiective din sectoarele energetic și de petrol și gaze ale Ucrainei. Între timp, bombardamentele continuă să provoace victime și pagube în mai multe localități.

Alimentarea cu electricitate, apă și căldură este grav afectată în mai multe orașe și comunități. Printre cele mai vulnerabile se numără Kiev, regiunile Dnipropetrovsk, Sumî și Donețk, dar și orașul Herson. Kievul, Odesa și Dnipro riscă să rămână fără curent chiar și pentru două săptămâni. Specialiștii avertizează că Rusia încearcă să distrugă legăturile acestor orașe cu rețeaua energetică națională.

*„Încearcă să distrugă absolut toate conexiunile prin care Kievul primește energie electrică din rețeaua energetică unificată. O situație similară se înregistrează și în Odesa. Orașul Odesa nu dispune de surse proprii de generare a energiei electrice și, în plus, este limitată de mare. Ei vor încerca să scoată Odesa din rețea. Există o probabilitate foarte mare să avem un blackout de trei zile, de cinci zile, de o săptămână, de două săptămâni, când orașul pierde legătura cu rețeaua energetică unificată și se bazează doar pe propria producție de energie”*, menționează Andran Prokip, expert în energie.

![](https://storage.moldova1.md/images/d7f0db2f-3d82-42f4-9f36-b47aa96bdf8d.jpg)

În zona de risc se află și orașele Cernihiv, Sumî și Harkov, iar centrala termoelectrică Pridniprovskaia, care alimenta orașul Dnipro și regiunea, a fost avariată. Kievul a cerut sprijinul UE, iar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis ajutor de urgență, în urma unei discuții cu Volodimir Zelenski.

Între timp, atacurile rusești continuă să facă victime. Trei oameni au fost uciși, iar mai multe persoane au fost rănite în urma unui nou bombardament asupra Odesei. În ajun, armata rusă a lovit infrastructura energetică din regiune, avariind instalații electrice și provocând întreruperi de curent în nordul acesteia.

![](https://storage.moldova1.md/images/3b2cc9cd-edaa-4104-a665-0cc856055001.jpg)

În Kremenciuk, regiunea Poltava, au fost lovite o zonă rezidențială, un hotel și o întreprindere privată. Atacul a provocat mai multe incendii și rănirea a cel puțin șapte persoane, inclusiv a unui adolescent. În orașul Hmelnîțkîi, o dronă a provocat un incendiu și a avariat zeci de case.

*„Am văzut cum întreaga casă a fost cuprinsă de flăcări. Părea că arde totul”*, povestește un martor ocular.

![](https://storage.moldova1.md/images/da5daa61-cb13-427d-9e21-041d0f5e1555.jpg)

În orașul Izium, din regiunea Harkov, șase persoane, inclusiv doi copii, au fost rănite într-un atac combinat. Și în Sumî au fost raportate victime, după ce o clădire rezidențială a fost cuprinsă de flăcări în urma bombardamentelor. Armata rusă a atacat și obiective energetice, comerciale și rezidențiale din regiunea Rivne. În total, forțele ruse au lansat peste 300 de drone, dintre care 276 au fost doborâte de apărarea antiaeriană ucraineană.

**CITIȚI ȘI:**

- [Trump sugerează că granițele Ucrainei s-ar putea schimba după încheierea războiului](https://moldova1.md/p/89726/trump-sugereaza-ca-granitele-ucrainei-s-ar-putea-schimba-dupa-incheierea-razboiului)

-  [Trump anunță progrese în negocierile de pace pentru Ucraina: Un acord ar putea schimba securitatea Europei](https://moldova1.md/p/89559/trump-anunta-progrese-in-negocierile-de-pace-pentru-ucraina-un-acord-ar-putea-schimba-securitatea-europei)

- [Ucraina, atacată masiv în timpul nopții. Clădiri rezidențiale, grădiniță și un pod rutier important au fost avariate](https://moldova1.md/p/89613/ucraina-atacata-masiv-in-timpul-noptii-cladiri-rezidentiale-gradinita-si-un-pod-rutier-important-au-fost-avariate)

- [Zelenski mizează pe cele 16 miliarde de dolari promise de SUA: „Trebuie să depunem eforturi pentru a le obține”](https://moldova1.md/p/89523/zelenski-mizeaza-pe-cele-16-miliarde-de-dolari-promise-de-sua--trebuie-sa-depunem-eforturi-pentru-a-le-obtine-)

- [Statele Unite anunță o nouă rundă de negocieri de pace între Rusia și Ucraina](https://moldova1.md/p/89247/statele-unite-anunta-o-noua-runda-de-negocieri-de-pace-intre-rusia-si-ucraina)

- [Aproape 800 de oameni, evacuați din Oleșki. Rusia ar fi folosit armistițiul umanitar pentru a-și consolida pozițiile](https://moldova1.md/p/89238/aproape-800-de-oameni-evacuati-din-oleski-rusia-ar-fi-folosit-armistitiul-umanitar-pentru-a-si-consolida-pozitiile)

- [Ucraina cere Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență în urma atacului masiv lansat joi de Rusia](https://moldova1.md/p/89033/ucraina-cere-consiliului-de-securitate-al-onu-o-sedinta-de-urgenta-in-urma-atacului-masiv-lansat-joi-de-rusia)

- [Zelenski: Rusia a pierdut peste 54.000 de militari în octombrie, cel mai mare bilanț lunar de la începutul războiului](https://moldova1.md/p/89123/zelenski-rusia-a-pierdut-peste-54-000-de-militari-in-octombrie-cel-mai-mare-bilant-lunar-de-la-inceputul-razboiului)
