---
title: "Șase moldoveni, prinși cu 1.2 milioane de dolari, la o vamă din Bulgaria: Unde au ascuns banii"
url: https://moldova1.md/p/89825/sase-moldoveni-prinsi-cu-1-2-milioane-de-dolari-la-o-vama-din-bulgaria-unde-au-ascuns-banii
published: 2026-11-10T07:34:07Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Șase moldoveni, prinși cu 1.2 milioane de dolari, la o vamă din Bulgaria: Unde au ascuns banii

> Șase cetățeni ai Republicii Moldova au fost prinși în Bulgaria cu aproape 1.2 milioane de dolari nedeclarați, ascunși sub haine. Banii au fost descoperiți de polițiștii de frontieră și vameșii bulgari, în timpul verificării unui microbuz care se deplasa din Republica Moldova spre Turcia. Controlul a avut loc la punctul de trecere a frontierei Lesovo.

![mvr.bg](https://storage.moldova1.md/images/48071878-228f-4973-97a6-2b1073a9ca60.jpg)

*Sursa: mvr.bg*

Șase cetățeni ai Republicii Moldova au fost prinși în Bulgaria cu aproape 1.2 milioane de dolari nedeclarați, ascunși sub haine. Banii au fost descoperiți de polițiștii de frontieră și vameșii bulgari, în timpul verificării unui microbuz care se deplasa din Republica Moldova spre Turcia. Controlul a avut loc la punctul de trecere a frontierei Lesovo.

Potrivit [autorităților bulgare](https://www.mvr.bg/gdgp/%D0%B8%D0%BD%D1%84%D0%BE%D1%80%D0%BC%D0%B0%D1%86%D0%B8%D0%BE%D0%BD%D0%B5%D0%BD-%D1%86%D0%B5%D0%BD%D1%82%D1%8A%D1%80/%D0%BF%D1%80%D0%B5%D1%81%D1%86%D0%B5%D0%BD%D1%82%D1%8A%D1%80/%D0%BD%D0%BE%D0%B2%D0%B8%D0%BD%D0%B8/94331), vehiculul, înmatriculat în străinătate, a ajuns la punctul de trecere a frontierei pe 6 noiembrie, pe sensul de ieșire din Bulgaria.

Acesta era condus de un cetățean moldovean.

În urma verificărilor corporale, inspectorii vamali au descoperit că șoferul și cei cinci pasageri aveau înfășurate în jurul corpului centuri elastice, în care erau ascunse pungi vidate cu bancnote de câte 100 de dolari.

Cinci dintre moldoveni, doi bărbați și trei femei, aveau asupra lor câte 200.000 de dolari, iar cea de-a șasea persoană - 199.900 de dolari. 

Una dintre femei deține atât cetățenia Republicii Moldova, cât și pe cea a României.

În total, au fost depistați 1.199.900 de dolari nedeclarați, echivalentul a peste 1 milion 74 de mii de euro.

![mvr.bg](https://storage.moldova1.md/images/b4affc4c-0576-44da-8f83-0712db03de1e.jpg)

*Sursa: mvr.bg*

Cei șase cetățeni moldoveni au fost reținuți, iar întreaga sumă de bani a fost confiscată. 

Pe acest caz au fost inițiate șase cauze penale, instrumentate de un inspector vamal de urmărire penală, sub supravegherea Procuraturii Raionale din Iambol.

**CITIȚI ȘI:**

- [Omorâtă în bătaie de cel căruia i-a dat viață. Un bărbat din Cimișlia, condamnat la 16 ani de închisoare](https://moldova1.md/p/89758/omorata-in-bataie-de-cel-caruia-i-a-dat-viata-un-barbat-din-cimislia-condamnat-la-16-ani-de-inchisoare)

- [O femeie din Chișinău a împrumutat bani de la vecini și rude pentru a-i da escrocilor: Prejudiciu de aproape un milion de lei](https://moldova1.md/p/89369/o-femeie-din-chisinau-a-imprumutat-bani-de-la-vecini-si-rude-pentru-a-i-da-escrocilor-prejudiciu-de-aproape-un-milion-de-lei)

- [Altercație mortală în capitală. Un tânăr de 22 de ani a decedat, iar un suspect a fost reținut](https://moldova1.md/p/89109/altercatie-mortala-in-capitala-un-tanar-de-22-de-ani-a-decedat-iar-un-suspect-a-fost-retinut)
