---
title: "Un bărbat de 69 de ani din Chișinău a rămas fără 3.5 milioane de lei: Cum l-au păcălit escrocii "
url: https://moldova1.md/p/89952/un-barbat-de-69-de-ani-din-chisinau-a-ramas-fara-3-5-milioane-de-lei-cum-l-au-pacalit-escrocii
published: 2026-11-11T11:28:26Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Un bărbat de 69 de ani din Chișinău a rămas fără 3.5 milioane de lei: Cum l-au păcălit escrocii 

> Un bărbat de 69 de ani din Chișinău a fost înșelat cu 3.5 milioane de lei în urma unei escrocherii telefonice. O persoană necunoscută l-a convins că trebuie să-și declare și să-și înregistreze banii pentru a preveni presupuse tentative de contractare a unor credite bancare pe numele său.

![](https://storage.moldova1.md/images/0bdfec1d-2c9a-42e2-9b10-2fae8a4f5698.jpg)

Un bărbat de 69 de ani din Chișinău a fost înșelat cu 3.5 milioane de lei în urma unei escrocherii telefonice. O persoană necunoscută l-a convins că trebuie să-și declare și să-și înregistreze banii pentru a preveni presupuse tentative de contractare a unor credite bancare pe numele său.

Potrivit oamenilor legii, cazul s-a produs în perioada 28 iunie – 5 noiembrie a acestui an. Suspectul l-ar fi contactat telefonic pe bărbat și, inducându-l în eroare și profitând de încrederea acestuia, l-ar fi convins să-i transmită banii pe care îi deținea.

Victima a înmânat personal unui curier 3.5 milioane de lei, sumă provenită atât dintr-un credit bancar, cât și din economiile proprii.

În ultimele 24 de ore, poliția a înregistrat trei cazuri noi de escrocherie telefonică. Două dintre acestea s-au produs anterior, însă au fost raportate de victime abia acum.

Prejudiciul total estimat depășește patru milioane de lei.

Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, alte 59 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte de a provoca pierderi financiare.

Poliția reiterează apelul către cetățeni să nu transmită bani sau date personale persoanelor necunoscute, indiferent de pretextele invocate.

![](https://storage.moldova1.md/images/44696b2e-3c24-4ae9-81c7-532c11dce60e.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [O femeie din Chișinău a împrumutat bani de la vecini și rude pentru a-i da escrocilor: Prejudiciu de aproape un milion de lei](https://moldova1.md/p/89369/o-femeie-din-chisinau-a-imprumutat-bani-de-la-vecini-si-rude-pentru-a-i-da-escrocilor-prejudiciu-de-aproape-un-milion-de-lei)

- [Amenzi de până la 350.000 de lei și până la cinci ani de închisoare pentru fraudele cu carduri și plăți electronice](https://moldova1.md/p/89456/amenzi-de-pana-la-350-000-de-lei-si-pana-la-cinci-ani-de-inchisoare-pentru-fraudele-cu-carduri-si-plati-electronice)

- [Șase moldoveni, prinși cu 1.2 milioane de dolari, la o vamă din Bulgaria: Unde au ascuns banii](https://moldova1.md/p/89825/sase-moldoveni-prinsi-cu-1-2-milioane-de-dolari-la-o-vama-din-bulgaria-unde-au-ascuns-banii)
