---
title: "Alcaraz, campion la Madrid"
url: https://moldova1.md/p/9096/alcaraz-campion-la-madrid
published: 2023-05-08T10:03:48Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Alcaraz, campion la Madrid

> Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid pentru al doilea an consecutiv, după ce l-a învins în finală pe germanul Jan-Lennard Ștruff, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3.

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câștigat turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid pentru al doilea an consecutiv, după ce l-a învins în finală pe germanul Jan-Lennard Ștruff, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-3.

![uk.sports.yahoo.com](https://storage.moldova1.md/images/8b5b47d4-5289-46fb-ac9e-a6e9f44242ee.jpg)

*Sursa: uk.sports.yahoo.com*

Primul ''lucky loser'' care ajunge în finala unui turneu Masters, Ștruff l-a chinuit pe Alcaraz cu tactica sa ultra-ofensivă, serviciu-voleu, însă campionul de la US Open din 2022 nu a cedat și a găsit cheia pentru a se impune după aproape două ore și jumătate. 

*„A fost o partidă dificilă. Jan a jucat excelent, foarte agresiv. În setul doi, am avut multe șanse de break, dar nu le-am fructificat și a trebuit să mă recunosc învins. Am rămas însă pozitiv în setul decisiv. Cred că am făcut un set 3 foarte solid.”* a spus după partidă Alcaraz. 

Cu 3 săptămâni înaintea turneului de Mare Șlem de la Roland Garros, ibericul are 19 victorii pe zgură în 2023, 11 dintre acestea fiind consecutive. Alcaraz a suferit singurul eșec pe această suprafață în luna februarie, în finala de la Rio de Janeiro în fața britanicului Cameron Norrie.
