Economic

Șefa FMI susține că inflația va continua să scadă, dar nu este încă învinsă

Inflația încetinește mai repede decât se preconiza, dar nu este încă învinsă, a declarat joi directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care i-a sfătuit pe oficialii băncilor centrale să își calibreze cu atenție deciziile de reducere a dobânzilor în funcție de datele statistice care vor veni în perioada următoare, transmite Reuters.

Potrivit directorului FMI, în ultimul trimestru din 2023, inflația de bază în economiile avansate a fost de 2,3%, semnificativ mai puțin față de 9,5% în urmă cu 18 luni, iar acest trend descendent este așteptat să continue în 2024. Asta ar crea condițiile pentru ca băncile centrale din marile economii avansate să înceapă să reducă dobânzile în a doua jumătate a acestui an, chiar dacă ritmul și momentul în care va începe reducerea dobânzilor vor varia, a apreciat Kristalina Georgieva la un eveniment organizat de centrul de reflexie Atlantic Council.

„Pe această ultimă sută de metri este de două ori mai important ca băncile centrale să își păstreze independența", a spus Georgieva care i-a îndemnat pe oficialii băncilor centrale să reziste la solicitările vizând o reducere anticipată a costului creditului. „O reducere prematură ar putea aduce noi surprize pe partea de inflație, care ar necesita noi măsuri de înăsprire a politicii monetare. Pe de altă parte, amânarea momentului în care va fi redusă dobânda ar putea frâna activitatea economică", a subliniat Georgieva.

Directorul general al FMI a mai spus joi că următorul raport World Economic Outlook, care va fi publicat săptămâna următoare, va arăta o situație ușor mai bună a economiei mondiale, dată fiind activitatea robustă din SUA și multe economii emergente, dar nu a oferit detalii specifice cu privire la noile prognoze.

Kristalina Georgieva a precizat că reziliența economiei mondiale este ajutată de situația bună de pe piețele muncii, de consumul puternic al gospodăriilor, precum și de eliminarea blocajelor de pe lanțurile de aprovizionare, dar cu toate acestea a avertizat că „există încă multe lucruri de care să fim îngrijorați".

„Contextul global a devenit mai provocator. Tensiunile geopolitice au crescut riscul de fragmentare și, așa cum am învățat în ultimii ani, operăm într-o lume în care trebuie să ne așteptăm la neașteptat", a afirmat Kristalina Georgieva la evenimentul organizat de Atlantic Council.

Citește mai mult