Economic

Prețurile la benzină și motorină înregistrează o scădere semnificativă

Costul benzinei și al motorinei standard pe piața produselor petroliere din Republica Moldova înregistrează o scădere semnificativă, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Astfel, în următoarele zile, un litru de benzină va costa 25 de lei și 69 de bani, cu 23 de bani mai puțin, iar un litru de motorină va costa 20 de lei și 99 de bani, fiind în scădere cu 9 bani.

Potrivit ANRE, ieftinirea produselor petroliere în Republica Moldova se datorează scăderii prețurilor pe bursele internaționale.

„Pe parcursul săptămânii curente, benzina a scăzut sub pragul de 26 de lei per litru, iar motorina, sub 21 de lei per litru. Motorina, la prețul dat s-a comercializat ultima dată la începutul anului curent, fapt ce semnifică o recuperare totală a prețului acestui produs după fluctuațiile din ultimele luni”, notează sursa citată.

Citește mai mult