Social

Criză acută de judecători, la CSJ. Până în luna aprilie, numărul magistraților ar putea scădea până la cinci

Criză acută de judecători, la Curtea Supremă de Justiție. După ce, în ultima lună, de la CSJ au plecat 20 de magistrați, la început de martie, alți cinci le-au urmat exemplul. Recent, câțiva dintre cei rămași au depus și ei cereri de demisie și ar urma să-și încheie activitatea la sfârșitul lunii curente. În prezent, aici activează 15 judecători din 33, câți ar trebui să fie, iar la sfârșitul lunii aprilie numărul lor ar putea ajunge la cinci judecători. Experții susțin că cei mai mulți pleacă din sistem, pentru că nu vor să treacă de Comisia pre-vetting, care verifică integritatea candidaților la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor, dar și alte instituții din justiție.

În mod normal, în Republica Moldova, ar trebui să fie un echilibru, atunci când vine vorba despre numărul procurorilor și judecătorilor. Potrivit avocatului Teodor Cârnaț, din cauza crizei din sistem și a deficitului de judecători, cei care au rămas au un număr enorm de dosare de administrat. Problema este că ei au un salariu de funcție și nu sunt plătiți pentru numărul de dosare examinate.

„ Numărul de judecători trebuie să fie identic cu numărul de procurori, poate și mai mulți ceea ce înseamnă că, conform datelor statistice, trebuie să avem în jur de 800 de procurori dar avem 640, iar în Moldova cel puțin trebuie să avem 600 de judecători. Numărul de judecători trebuie să fie mult mai mare la Curtea Supremă de Justiție. În prezent conform legii noi avem 500 de judecătorii”, a declarat avocatul Teodor Cîrnaț.

Directorul programului de justiție din cadrul centrului de resurse juridice, Vladislav Gribincea explică de ce, în opinia sa, judecătorii nu vor să treacă procedura de pre-vetting.

„Explicația pe care eu o văd este verificarea integrității și a averilor acestora. Judecători nu vor să-și asume riscul să meargă la această verificare”, susține directorul programului de justiție Vladislav Gribincea.

Amintim că, recent, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat că sistemul trece printr-o schimbare radicală, iar anumite nemulțumiri sociale și circumstanțele desfășurării procesului de evaluare a candidaților la funcția de judecător în Consiliul Superior al Magistraturii i-au determinat pe mai mulți să plece din sistem. Chiar și așa, potrivit ministrei, în sistem nu există un blocaj.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult