Miză uriașă în finala Cupei Republicii Moldova! CSF Bălți se pregătește de unul dintre cele mai importante meciuri din istoria clubului
În cazul unei victorii în finala cu Sheriff Tiraspol, echipa bălțeană se va califica direct în turul doi preliminar al Conference League și implicit va lua un bonus de aproximativ jumătate de milion de euro.
"Chiar în vestiar avem un mesaj afișat: "Totul sau nimic!". Sunt de acord că e o partidă extrem de importantă, mai ales că vom ajunge în cupele europene. Toți își doresc să joace acolo. Să joci o finală e prestigios, fiecare fotbalist își dorește să câștige trofee.", a menționat Nichita Moțpan, fotbalistul echipei din Bălți
"Este un mare plus atât pentru club, cât și pentru fotbaliști, dar mult nu schimbă lucrurile, pentru că toți și așa sunt motivați puternic și își dorescă să cucerească trofeul.", a declarat Andrei Rusnac, căpitan CSF Bălți
"Acum e important meciul. După deja vom face calculele, dar acum e important cât de bine o să fim pregătiți de meci. Sperăm ca la ora meciului să fie toți apți pentru că unii au ceva probleme de sănătate. Tind să cred că băieții înțeleg importanța acestui meci și vor da dovadă de caracter.", a afirmat Veaceslav Rusnac, antrenor CSF Bălți
Finala Cupei Republicii Moldova CSF Bălți - FC Sheriff Tiraspol este programată pentru 28 mai. Partida va începe la ora 20.00 pe stadionul municipal din Hâncești.