Social

ANSA a dispus retragerea din comerț a ouălor produse de un SRL din raionul Taraclia

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează consumatorii despre pericolul infectării cu Salmonella în urma consumului de ouă produs de un SRL din raionul Taraclia. Inspectorii ANSA menționează că în urma investigațiilor de laborator, bacteria salmonella a fost depistat la găinile ouătoare. Prin urmare, ANSA a obligat producătorul să își retragă din comerț toate loturile de ouă.

IPN
Sursa: IPN

„Operatorul din domeniul alimentar SRL „Aviton Agro” în conformitate cu Legea nr. 306/2018 privind siguranța alimentelor, recheamă de la distribuitori și din rețeaua de comerț toate loturile de ouă plasate pe piață, cu data durabilității minime (DDM): 13.06.2023 - 20.06.2023”, se arată în comunicatul ANSA.

Agenția îndeamnă oamenii care au procurat acest produs să nu îl consume. Aceștia sunt în drept să returneze ouăle unităților de comerț de unde au fost procurate.

„În conformitate cu legislația în vigoare, operatorii din domeniul alimentar, deținători ai produselor neconforme, sunt obligați să le retragă de pe piață și să coopereze cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor privind acțiunile întreprinse, pentru evitarea sau reducerea riscurilor pentru sănătatea umană prezentate de un produs alimentar neconform”, se mai arată în comunicat.

ANSA atenționează că operatorii din domeniul alimentar, deținători de produse alimentare neconforme, care nu au luat măsuri de retragere a acestor produse de pe piață, sunt pasibili de răspundere juridică.

Citește mai mult