Social

Peste 40 de mii de familii vor beneficia de un suport financiar de 700 de lei timp de șase luni

Peste 40 de mii de familii din Republica Moldova vor beneficia pentru o perioadă de șase luni de un suport financiar suplimentar lunar în valoare de 700 de lei. Ajutorul va fi oferit în cadrul „Programului de asistență a populației afectate de criză din Republica Moldova".

Potrivit inițiativei, de ajutor vor beneficia familiile monoparentale sau cele cu trei sau mai mulți copii, persoanele cu dizabilități, femeile însărcinate și cele care alăptează.

„Aceste familii vor fi identificate de comisii care vor fi constituie la nivel local și comunicarea cu aceste comisii se va face prin intermediul platformei informaționale pe care Ministerul a dezvoltat-o în ultimele luni. Asistenții sociali comunitari vor fi secretarii acestor comisii și vor implica reprezentanții Primăriei, reprezentanți civili, astfel încât să prioritizăm familiile care au nevoie de mai mult ajutor”, a declarat ministrul Muncii, Marcel Spatari.

Programul este finanțat de Programul Alimentar al ONU și Organizația Internațională pentru Migrație.

„Acest proiect este implementat într-un moment destul de important pentru oamenii din Republica Moldova. Datorită celor 700 de lei care vor fi oferiți lunar, oamenii vor putea să-și acopere plățile suplimentare la energie și gaze. Dorim să ajutăm la dublarea acestei susțineri”, a spus coordonatorul pentru situații de urgență, Johathan Cambell.

Potrivit Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social, pe perioada rece a anului beneficiarii de pensii sau alocații sociale primesc ajutor lunar de aproape 700 de lei.

Citește mai mult