Politic

Sesiunea Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone va avea loc la Varșovia: Securitatea externă și internă, printre subiectele de pe agendă

Cea de-a IX-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone va avea loc mâine, 29 mai, la Varșovia, și va fi găzduită de Sejmul polonez. Din delegația Republicii Moldova fac parte deputații Mihai Popșoi, Vitalie Jacot, Valentina Manic și Alexandr Trubca.

freepik.com
Sursa: freepik.com

Astfel, potrivit unui comunicat al Legislativului, parlamentarii vor aborda diverse subiecte de actualitate, precum securitatea externă și internă în contextul activităților hibride ale Rusiei și al agresiunii împotriva Ucrainei.

Totodată, se va discuta despre principalele direcții și provocări în cadrul cooperării bilaterale economice, energetice și de dezvoltare dintre Republica Moldova și Republica Polonă.

Nu în ultimul rând, agenda sesiunii include și o rundă de discuții despre condițiile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, dificultățile și sprijinul pe care țara noastră îl poate primi din partea Poloniei.

Sesiunea se va încheia cu adoptarea unei declarații comune.

Menționăm că Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită pe data de 25 iulie 2011, la Chișinău. Aceasta este un organ consultativ interparlamentar, constituit pentru elaborarea punctelor de vedere comune privind problemele și proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral.

Adunarea se întrunește în sesiuni plenare care se convoacă o dată pe an, alternativ în Republica Polonă și Republica Moldova.

Valeria Văcărescu

Valeria Văcărescu

Autor

Citește mai mult