Declarație semnată la Varșovia: Polonia își confirmă sprijinul pentru ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova
Polonia este pregătită să ofere sprijin politic, precum și cunoștințele necesare în efortul Republicii Moldova pe calea spre aderarea cu drepturi depline la UE. Sprijinul urmează a fi acordat atât la nivel bilateral, cât și prin intermediul mecanismelor și instrumentelor relevante europene. Angajamentul se conține în Declarația Comună a Adunării Parlamentare a Republicii Polone și a Republicii Moldova, semnată ieri, la Varșovia de către copreședinții Adunării, Mihail Popșoi și Ryszard Terlecki.
„Procesul de aderare a Republicii Moldova ar trebui să decurgă în mod dinamic, bazat pe meritocrație, fără a fi create obstacole artificiale, respectând, în același timp, condițiile ce derivă în mod direct din tratatele UE. În această privință, credem cu tărie că, în urma unei recomandări pozitive a Comisiei Europene, decizia Consiliului European din decembrie 2023 de a deschide negocierile de aderare la UE cât mai curând posibil va asigura ireversibilitatea parcursului european al Moldovei și va oferi reformelor un impuls sistemic pe termen lung”, se menționează în Declarația aprobată de parlamentarii moldoveni și polonezi.
Documentul condamnă invazia ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei și războiul hibrid împotriva Republicii Moldova.
Polonia și-a declarat sprijinul pentru implementarea proiectelor de dezvoltare a societății civile și a economiei de piață a Moldovei. Totodată, partea poloneză este pregătită să împărtășească experiența sa în domeniile cibernetic și al apărării, informațional și de siguranță publică. De asemenea, sunt încurajate companiile poloneze și moldovenești din domeniul energetic să se implice într-o cooperare strategică și realistă orientată spre atingerea obiectivelor legate de securitatea energetică, avantajoasă pentru ambele țări. Parlamentarii moldoveni și polonezi au consimțit să dezvolte noi instrumente, inclusiv în domeniul sprijinului financiar pentru IMM-uri, care, împreună cu cele deja existente, vor contribui la consolidarea cooperării economice bilaterale.
Cea de-a IX-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone a avut loc ieri, la Varșovia.