Procuratura Anticorupție: Urmărirea penală în privința Marinei Tauber și a Partidului Politic „Șor”, finalizată
Urmărirea penală în privința Marinei Tauber și a persoanei juridice, Partidul Politic „Șor” a fost finalizată. Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), la această etapă urmează să fie prezentate materialele cauzei penale învinuiților și avocaților acestora, să fie soluționate cererile și demersurile acestora, iar ulterior cauza penală să fie expediată în instanța de judecată.
„Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că Marina Tauber, participând în calitate de candidat desemnat de către Partidul Politic „Șor” la funcția de primar al mun. Bălți, în campania electorală din 21 noiembrie 2021, în mod intenționat și în înțelegere prealabilă cu trezorierul partidului, acționând la îndemnul și în strictă coordonare cu grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, a recepționat de la grupul criminal organizat mijloace bănești în valoare de 9 752 000 de lei, din care suma de 740 464,50 lei a introdus-o fals în formularele de donații în numele a 104 persoane fizice care în realitate nu au donat această sumă de bani, date false pe care le-a înscris în rapoartele privind gestiunea financiară a campaniei electorale, prin substituirea, ascunderea identității donatorilor, a volumului mijloacelor acumulate și utilizate, iar ulterior rapoartele le-a semnat personal și înregistrat la Comisia Electorală Centrală”, explică Procuratura Anticorupție.
Tot ea, potrivit PA, a acceptat cu bună știință finanțarea concurentului electoral din partea unui grup criminal organizat, în perioada alegerilor locale noi pentru funcția de primar al mun. Bălți în valoare de 9 752 000 de lei.
Totodată, Marina Tauber mai este învinuită că, în calitate de vicepreședinte a Partidului Politic „Șor”, în interesele formațiunii politice, a acceptat cu bună știință finanțarea partidului politic, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, în valoare totală de 195 518 013 lei.
„Surse financiare ilicite care au fost integrate în activitatea și întreținerea partidului, în scopul promovării și realizării intereselor grupului criminal organizat pe arena politică din Republica Moldova, de acaparare a puterii în stat”, susține PA.
Amintim că deputații din Parlamentul Republicii Moldova au aprobat cererile procurorului general interimar privind ridicarea imunității Marinei Tauber pe trei capete de acuzare, lipsind-o de imunitate parlamentară. Anterior, parlamentarii au încuviințat ridicarea imunității și pe al patrulea capăt de acuzare în iulie 2022.
La 29 mai 2023, Curtea de Apel Chișinău a menținut încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care a fost prelungită măsura preventivă arest la domiciliu pe un termen de 20 de zile în privința Marinei Tauber.