„Trebuie să lăsăm la o parte îndoielile, avem nevoie de decizii pozitive”. Volodimir Zelenski a ținut un discurs în deschiderea sesiunii plenare din cadrul Summitului CPE
Toate țările europene care au graniță cu Federația Rusă și care nu vor „să fie sfârtecate de Rusia”, trebuie să se alieze cu UE și NATO. Declarația a fost făcută de către președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în deschiderea sesiunii plenare a Summitului Comunității Politice Europene, care se desfășoară astăzi la Castelul „Mimi” de la Bulboaca.
„Nu avem decât o alternativă, fie un război deschis, fie o ocupare a Rusiei. Vedem ce se întâmplă în Belarus, în Georgia. Este vremea deciziilor și aș vrea să subliniez acest lucru. La summitul NATO din vara viitoare va fi necesară admiterea Ucrainei ca membru al NATO. Avem nevoie de o decizie pozitivă, avem nevoie de un summit al păcii care ne va ajuta să implementăm planurile comune. E nevoie să lăsăm la o parte îndoielile, e nevoie de decizii pozitive, pentru că ele sunt pozitive pentru toată lumea, la fel și în cazul Moldovei, pentru Georgia și, probabil, pentru Belarus”, a menționat președintele ucrainean.
Liderul de la Kiev a reiterat că doar o apărare aeriană, o coaliție puternică, pot învinge „teroarea rusă”.
„Astăzi, de fiecare dată când ne pregătim să luăm decizii pentru binele popoarelor noastre, nu trebuie să uităm că orice îndoială pe care o arătăm aici Rusia va profita de ea. Nu putem avea îndoieli în legătură cu unitatea noastră sau în legătură cu modul în care răspunde la provocările vremurilor noastre. Aici, în Moldova, din fericire, nu am auzit raiduri aeriene, sirene sau artileria rusă. Dar, nu demult, rușii erau convinși că după ce au atacat Ucraina pot să atace și Moldova. De fapt poate și acum gândesc așa, dar acum avem mai multă securitate”, a spus Volodimir Zelenski.
Președintele ucrainean s-a referit și la conflictele înghețate, despre care spune că ar trebui să fie soluționate, inclusiv cel din regiunea transnistreană.
„Avem războaie înghețate pe teritoriile vecine. De exemplu, de ce există contingente ruse încă în Transnistria? Kremlinul doar ar trebuie să dezghețe această situație din Moldova. Această situație e tolerată de peste 30 de ani și trebuie să găsim un răspuns, nu ar trebui să lăsăm loc pentru războaie înghețate și nici obișnuite”, a precizat liderul de la Kiev.
Republica Moldova respectă suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei și susține formula de pace propusă de Kiev, a declarat șefa statului, Maia Sandu, în urma unei întrevederi bilaterale cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Președintele Ucrainei a vorbit și despre o nouă „Coaliție Patriot” menită să susțină eforturile militare ale Ucrainei în fața Rusiei.