Republica Moldova aderă la Programul UE pentru mediu și climă „LIFE”
Republica Moldova a aderat la programul de finanțare pentru mediu al Uniunii Europene. Comisarul european Virginijus Sinkevičius a făcut anunțul de la tribuna parlamentului moldovean. Astfel, țara noastră va avea acces la fonduri europene pentru tranziția energetică.

„Prietenul la nevoie se cunoaște. Pentru Moldova acest prieten este Uniunea Europeană. Vă pot asigura că vom rămâne împreună și vă vom sprijini pe această cale. Și am început deja. Unul dintre motivele vizitei mele este să inaugurez un pas mic, dar simbolic către integrarea Moldovei în familia UE - semnarea aderării țării voastre la programul UE de climă și mediu”, a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevičius, de la tribuna Parlamentului Republicii Moldova.
Programul „LIFE” este primul fond destinat statelor membre la care aderă Republica Moldova și la care mai au acces Regatul Unit și Ucraina.
„A fi parte a lumii libere, a Uniunii Europene, înseamnă o viață sigură și bună pentru cetățenii noștri. Dar înseamnă și eforturi din partea noastră de a îmbunătăți condițiile de viață ale oamenilor, de a moderniza țara, de a întări instituțiile și, desigur, de a avea grijă de mediu. Aerul poluat nu are hotare. Creșterea temperaturii pe glob nu se oprește la vamă”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Pentru anii 2021-2027, Programul „LIFE” are un buget de 5,45 de miliarde de euro. Patru sub-programe sunt finanțate: Tranziția la energia curată, adaptarea la schimbările climatice, economia circulară axată pe reducerea deșeurilor și biodiversitatea.