Portarul Dumitru Celeadnic și-a anunțat plecarea de la Sheriff
Dumitru Celeadnic, portarul echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova, a plecat de la Sheriff Tiraspol! Goalkeeperul și-a anunțat despărțirea de club printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Dumitru a mulțumit tiraspolenilor pentu care a evoluat aproape 4 ani și jumătate. Celeadnic s-a transferat la Sheriff la începutul anului 2019 de la Petrocub Hâncești. El a petrecut la clubul din stânga Nistrului cea mai frumoasă perioadă a carierei.
Cu Sheriff Celeadnic a devenit cvadruplu campion al Republicii Moldova și a cucerit de trei ori Cupa. Portarul de 31 de ani a jucat cu "galben-negrii" în faza grupelor Ligii Campionilor. S-a întâmplat în 2021, iar pe 19 octombrie a fost titular în partida cu Internazionale Milano pe legendarul stadion "Giuseppe Meazza".
În sezonul precedent, Celeadnic a fost unul din fotbaliștii decisivi la calificarea Sheriff-ului în faza grupelor Ligii Europei. În returul din play-off jucat la Chișinău cu Piunik Erevan, Dumitru Celeadnic a fost eroul tiraspolenilor după ce a apărat 4 lovituri de la 11 metri.
Portarul originar din satul Cojușna a jucat, însă, doar un singur meci în faza grupelor competiției - cu Real Sociedad, în deplasare - în care Sheriff-ul a pierdut cu 0:3.
După ce a anunțat despărțirea de Sheriff, Celeadnic a efectuat vizita medicală la clubul Poli Iași, proaspăt promovat în Superliga românească de fotbal.
Dumitru a fost convocat de selecționerul Sergiu Cleșcenco la prima reprezentativă a Republicii Moldova pentru meciurile din această lună cu Albania și Polonia.