S-au deschis taberele de vară pentru copii - 53 de tabere cu sejur complet și altele 58, cu sejur de zi
Taberele de odihnă pentru copii și-au deschis ușile, astăzi, pentru toți doritorii de a petrece timpul vesel și util, în compania colegilor. Peste 50 de tabere de vară, cu finanțare de la stat, sunt deschise în acest an în Republica Moldova, iar multe dintre acestea se află pe malul Nistrului, la Vadul lui Vodă. Primii copii au fost cazați astăzi aici, iar educatorii spun că sunt pregătiți să le organizeze distracții și să le ofere cunoștințe pentru o vacanță de neuitat.

Această tabără de la Vadul lui Vodă a primit deja peste 220 de copii. Chiar din prima zi, aceștia au reușit să-și facă prieteni noi și au fost implicați în diverse activități distractive și sportive.
„Această zi este una foarte emoționantă pentru mine, deoarece este prima dată când vin la o tabără și mi-am făcut foarte mulți prieteni noi. Iubesc acest loc, vom face foarte multe activități.”;
„Am reușit să admir natura, îmi pare că tabăra este foarte frumoasă. - Ai deja prieteni noi? - Da, mi-am făcut un prieten.”;
„Îmi place foarte mult tabăra aceasta, deoarece aici sunt emoții de bucurie, sunt foarte fericită că am venit aici, pentru prima dată.”
Fiecare grup de copii este supravegheat de câte un educator. Pe parcursul a 10 zile, copiii vor avea parte de activități distractive, lecții de înot, dans, volei și fotbal.
„În prima zi, avem activității interesante distractive, sport, bazin, piscină. Fiecare în detașament avem activitățile noastre interesante distractive pentru copii, sperăm să fie timp frumos, plăcut și copiii să se odihnească din plin”, afirmă educatoarea Lucia Holodnic.
Și în acest an, părinții vor achita doar 20 la sută din costul biletului de odihnă, adică 700 de lei.
*„Tabăra dispune de bloc alimentar cu sală de mese reparat capital. Avem două bazine, bazinul mic și bazinul mare. Avem scenă cu teren de discotecă, unde copiii cu drag așteaptă discoteca”, spune Ana Sîrbu, directoarea taberei de odihnă.
În total, vara aceasta vor fi deschise 53 de tabere cu sejur complet de 10 zile și altele 58, cu sejur de zi, dintre care 14 - cu finanțare din bugetul Primăriei Chișinău.