Sport

Di Maria pleacă de la Juventus Torino

Mijlocașul argentinian Angel Di Maria și-a anunțat plecarea de la clubul italian de fotbal Juventus Torino, pentru care a evoluat un sezon, devenind jucător liber de contract. Di Maria a sosit la Juventus în vara trecută, după ce și-a încheiat contractul cu Paris Saint-Germain.

În 37 de meciuri disputate pentru "Bătrâna Doamnă", jucătorul sud-american a marcat opt goluri și a dat patru pase de gol în toate competițiile.

"Am ajuns la finalul unei etape dificile și complicate. Plec cu liniștea că am dat totul pentru a ajuta clubul să continue să câștige titluri, dar nu a fost posibil. Plec cu acel gust amar de a nu fi reușit, dar cu fericirea de a lua cu mine mulți prieteni din acest vestiar minunat din care am făcut parte", a scris Di Maria pe contul său de Instagram.

Plecarea fostului jucător al echipelor Real Madrid și Manchester United vine la o zi după ce compatriotul său Leandro Paredes a anunțat, la rândul său, că nu va continua la Juventus, urmând să se întoarcă la Paris Saint-Germain, club cu care se află în continuare sub contract.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult