Social

Au fost premiați învingătorii olimpiadelor republicane la Limba și literatura română și Istoria românilor și universală

78 de învingători ai olimpiadelor republicane la disciplinele Limba și literatura română și Istoria românilor și universală au fost premiați pentru rezultatele obținute. Aceștia au primit daruri din partea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, iar organizatorii speră că acest eveniment va deveni unul tradițional.

facebook.com
Sursa: facebook.com

Patricia Lupu este una din cei 78 de tineri care au fost premiați. Aceasta a obținut locul 1 în cadrul Olimpiadei republicane la Limba și literatura română și spune că este mândră de rezultatele obținute.

Elevă a Liceului Teoretic „Prometeu-Prim”, Patricia Lupu spune că îi place tot ce este legat de limba și literatura română.

„Este un eveniment care pune în valoare câștigătorii și capacitățile lor. Îmi place tot ce ține de limba și literatura română și mă bucur că am ocazia la liceul în care învăț să-mi dezvolt capacitățile.”

Cei mai mulți olimpici sunt elevi care au înregistrat performanțe și anterior.

„Limba română este unul dintre obiectele mele preferate, dragostea pentru obiect se datorează și faptului că îmi place să citesc încă din copilărie. Și proba a fost destul de interesantă”, susține Cristian Doneț, elev al Liceului Teoretic „Miguel de Cervantes”.

„Vreau să avansez în studierea limbii române pentru că mă pasionează acest domeniu și consider că prin această performanță voi reuși să avansez foarte mult pe viitor”, spune Cătălina Cemîrtan, elevă a Liceului Teoretic „Leonid Gherman”.

Tinerii au primit în dar ceasuri inteligente, boxe portabile și căști performante.

Ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, a relevat că este interesat să fie promovați elevii bine pregătiți.

„Am inițiat acest concurs pentru a sprijini și a scoate încă o dată în evidență rezultatele frumoase ale elevilor noștri la două discipline școlare. Vă îndemn să acumulați în continuare cunoștințe.”

Oficialii prezenți la eveniment au felicitat premianții și au dat asigurări că acesta va deveni unul tradițional.

„Sunt sigur că voi puteți să ajungeți mult mai sus și țara se bazează pe voi. Tocmai de aceea eu și departamentul pe care îl conduc a dorit și dorește să vă premieze, să vă arate apreciare”, a declarat secretarul de stat Adrian Dupu, Departamentul pentru Relația cu Moldova.

Și Cristian-Leon Țurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, a ținut să-i felicite pe olimpici.

„Olimpiadele acestea două mi se par foarte speciale pentru voi pentru că sunteți europeni, pentru că vorbiți limba română și pentru că împărtășim împreună aceeași istorie.”

Olimpicii la cele două discipline sunt premiați pentru al doilea an consecutiv de către Guvernul României. Spre final aceștia au avut parte și de un concert.

Citește mai mult