Regional

La un pas de tragedie! Un copil de cinci luni a ajuns la reanimare, după ce a căzut pe soba încinsă

Un bebeluș de aproape cinci luni a ajuns la spital cu arsuri de gradul trei și patru pe tot corpul. Micuțul ar fi primit arsuri de la soba din casă acum cinci zile, însă mama copilului a cerut ajutorul medicilor abia marți noaptea. Copilul a fost internat, aseară, aproape de miezul nopții, în secția de reanimare.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Micuțul se afla acasă cu mama și s-ar fi rostogolit spre sobă fierbinte.

„Patul e lângă sobă și s-a cotilit și s-a lipit de sobă. Eu nu-s vinovată cu nimic. Asta a fost momentan. L-am uns cu aloe și am crezut că o să-i treacă”, spune mama copilului.

Mama a solicitat ambulanța când starea micuțului s-a agravat peste câteva zile.

„Copilul internat ieri seara târziu cu arsură de 12 procente, de gradul trei și patru. Internat peste cinci zile de la arsură”, spune Valeriu Bordian, medic, Soroca.

Micuțul a fost transportat la Clinica Emilian Coțaga din subordinea Institutului Mamei și Copilului.

„Starea pacientului se califică ca gravă, dar stabilă, acesta fiind transferat în secția de reanimare. Deocamdată nu sunt planificate careva intervenții. Deja specialiștii de secție vor analiza starea pacientului”, a declarat Maxim Cazacu, purtător de cuvânt, Institutul Mamei și Copilului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Soroca, pe acest caz a fost inițiată o anchetă.

Citește mai mult