Politic

A fost dat startul consultărilor pe cele trei proiecte de lege privind securitatea națională

Juriștii și avocații cer un mecanism de control mai dur al serviciului de securitate, care să corespundă capacităților sale practic nelimitate de a interveni în viața privată a cetățenilor. Și asta chiar dacă noile legi pe securitate introduc un mecanism de verificare, adică oamenii vor putea afla dacă au fost urmăriți sau filați de SIS. Deputații au demarat consultările pe cele trei proiecte de lege privind securitatea națională.

SIS/Facebook
Sursa: SIS/Facebook

„Hai mai întâi să le înregistrăm, să vedem care este poziția Comisiei de la Veneția pe aceste proiecte de legi. Dar am spus, expertiza locală este la fel de importantă, ca și expertiza Comisiei de la Veneția”, a declarat președintele Comisiei parlamentare pentru securitate, Lilian Carp.

Filarea și urmărirea persoanelor considerate periculoase este posibilă doar cu aprobarea judecătorului și doar într-un singur caz va fi nevoie de intervenția procurorului: când serviciul de securitate va cere permisiunea de a intra pe ascuns în casa cuiva. Deși există mecanismul controlului intern, dar și parlamentar, totuși juriștii solicită mai multe garanții.

„Deci noi toată legea o condiționăm la actele departamentale ale serviciului pe care noi în ochi nu le vom vedea niciodată. Proporția: legea stă sus, ceea ce vine în jos, actele normative, departamentale trebuie să derive din ceea ce spune legea. Aici noi practic am plasat toate aceste legi invers. Da noi vorbim că noi avem dreptul, noi putem, noi știm ce trebuie să obținem, dar cum o facem? Vom determina ulterior prin actele normative departamentale”, a declarat președintele Asociației pentru Protecția Vieții Private, Sergiu Bozianu.

„Ceea ce ține de faptul că persoana poate să reclame încălcările. Eu pun întrebarea: să admitem că ne informați peste 25 de ani. Care ar fi termenul de prescripții de contestare a acestor încălcări?”, se întreabă președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu.

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) va fi obligat să informeze persoanele supuse unor măsuri contra-informaționale invazive în viața privată timp de cel mult cinci zile după clasarea dosarului special, termenul poate fi extins cu aprobarea judecătorului.

„Toată lumea încearcă să se apere pe sine, cetățean de serviciu. Dar noi le-am elaborat ca serviciul să protejeze cetățeanul de influență și pericole externe”, a declarat directorul SIS, Alexandru Musteață.

Trei proiecte sunt supuse consultărilor publice: Noua lege a serviciului de securitate, legile privind statutul ofițerului de securitate și măsurile contrainformaționale.

Citește mai mult