Sport

Nuggets au cucerit primul titlu

Formația Denver Nuggets a devenit pentru prima dată campioană a ligii profesioniste nord-americane de baschet masculin. Discipolii lui Michael Malone au învins pe Miami Heat cu 94:89 în al 5-lea meci al seriei finale și, astfel, s-au impus la general cu 4-1.

rte.ie
Sursa: rte.ie

În partida de la Denver, oaspeții au jucat mai bine în primele două sferturi. La pauza mare, Heat conducea cu 51:44. În continuare, însă, Nikola Jokic și coechipierii săi au făcut legea pe parchet. Super-starul sârb a acumulat 28 de puncte și a recuperat 16 baloane într-un meci în care Nuggets au scris o nouă pagină în istoria francizei, una de aur.

Jokic a fost desemnat cel mai bun jucător, eM-Vi-Pi-ul, seriei finale NBA. El i-a făcut, apoi, o surpriză coechipierului Kentavious Caldwell-Pope la conferința de presă de după meci.

"- Ai vorbit frumos. Bravo! Acum pleacă. E rândul meu.

Suporterii lui Denver Nuggets au celebrat toată noaptea, pe străzi și în localuri.

Franciza Denver Nuggets a fost creată în 1967, iar în acest an echipa a jucat în premieră o finală de play-off în NBA. Miami Heat a fost campioana NBA în 2006, 2012 și 2013.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult