Absolvenții de liceu au susținut examenul la disciplina de profil
Un nou test de maturitate pentru absolvenții liceelor din țară. Peste 17 mii de elevi au susținut astăzi examenul de bacalaureat la disciplina de profil. Candidații de la profilul real au susținut proba la matematică, iar cei de la profilul umanist, la Istoria românilor și universală. Absolvenții care au venit la centrul de Bac de la Liceul „Spiru Haret” din capitală ne-au spus că au studiat din greu pentru a face față probei.

Cu emoții, zeci de elevi au venit să susțină acest examen de Bacalaureat.
„Sunt pregătită, matematica nu este un obiect complicat, doar că e multă materie și necesită mai multă concentrare și respectiv sper să fie bine. - Înveți și acum câte ceva? - Formulele în mare parte, ca să le țin minte.”
„Am astăzi examen la istorie, nu am emoții, m-am pregătit până acum toți anii aceștia, sunt pregătit, vreau să scriu și să-mi iau de grijă.”
„Avem examenul la bacalaureat la istorie, suntem pregătiți, dar nu prea.”
După trei ore, atât cât a durat examenul, unii elevii au menționat că testul a fost ușor și că s-au descurcat.
„Nu am întâlnit greutăți pe parcursul examenului, dar o să vedem deja rezultatele. De obicei, eseul îți dă bătăi de cap, dar m-am descurcat, am ieșit printre primii, nu m-am așteptat.”
„Subiectul doi cu referință la religia creștină în imperiul roman și cu referința la împăratul Constantin cel Mare, cele mai multe greutăți am găsit, dar m-am descurcat și sper și colegii mei s-au descurcat.”
„Am scris la istorie, nu pot să spun că a fost nici greu, dar nici ușor, am scris tot și sper că vor fi rezultate bune.”
Următorul examen va avea loc vineri, la care vor participa peste 16 mii de candidați. Sesiunea de Bacalaureat se va încheia marți, 20 iunie.