În Republica Moldova va fi permisă crearea crematoriilor umane
În Republica Moldova va fi permisă crearea crematoriilor umane și incinerarea cadavrelor. Guvernul a avizat un proiect de lege în acest sens. Potrivit proiectului avizat, crematoriile umane pot fi înființate de către autoritățile publice centrale, autoritățile publice locale sau în parteneriate public-private.
Până acum corpurile moldovenilor decedați erau incinerate la Odesa sau București. Astfel, anual, în țara noastră ajung peste 50 de urne funerare din Ucraina și România. Datele statisitice arată că numărul moldovenilor care apelează la servicii de incinerare este în creștere, mai ales după pandemie. Autoritățile în domeniu susțin că în crematoriile deschise în țara noastră, pe lângă cadavrele umane, vor fi incinerate resturi post operatorii și cadavrele animalelor.
Ludmila Boțan, directoarea Combinatului Servicii Funerare din Chișinău, consideră că avem nevoie de acest crematoriu pentru că există „foarte mulți solicitanți”.
„Acum, când în Municipiul Chișinău ne extindem cu cimitirele de la est la vest și de la nord la sud, să stiți că avem nevoie de acest crematoriu, pentru că avem foarte mulți solicitanți care vor incinerare. Nu se vor elimina acele substanțe chimice care se elimină la descomunerea cadavrelor, alt motiv - că nu ne vom extinde atât de mult cu terenurile cimitirelor. Serviciile de incinerare ar fi mult mai ieftine decât înhumările curente.”
Pe de altă parte, biserica condamnă cu vehemență cremarea umană, întruncât, spun fețele bisericești, trupului uman i se cuvine cinstire și prețuire, deoarece acesta este opera lui Dumnezeu.
„Punctul de vedere al bisericii vis-à-vis de acest proiect de lege nu înseamnă o împotrivire la adresa vreo unei decizii luate de Guvern sau de către Parlament, ci este o reflectare a învățăturii creștine cu referință la incinerare. Omul, de fapt, după moarte, nu trece în neființă, trece în viața de dincolo și așteaptă învierea cea de obște, iar cremarea umană reprezintă o denaturare și o anihilare a demnității umane”, afirmă Ioan Moșneguțu, vicar al Mitropoliei Moldovei.
În același timp, majoritatea oamenilor cu care am discutat se pronunță pentru înființarea de crematorii.
VOX: „Decât să folosim pământul în mod greșit, cum îl folosim la momentul actual, mai bine să profităm de posibilitățile pe care le folosesc și alte țări.”;
„Ar trebui să aibă posibilitate cine dorește, cine are posibilitate, eu de-am am loc acolo, așa că...”;
„Acest lucru este unul foarte rău pentru că vine în contradicție cu credința noastră creștin-ortodoxă. De ce ar trebui cineva să fie ars, pământ doar ajunge pentru toți de a fi înhumați?”;
„Consider că nu este cazul să murdărim apele cu rămășițele pământești ale omului, oricum se preface în țărnă, cum scrie Biblia.”
Potrivit documentului aprobat de Guvern, crematoriile umane vor putea fi create de către autoritățile publice centrale, locale sau în parteneriate publice-private. Administratorii crematoriilor vor fi obligați să stabilească regulile privind prestarea serviciului de incinerare și orarul de funcționare a columbarelor.
Administrațiile cimitirelor și crematoriilor umane vor putea amenaja și pune la dispoziția persoanelor interesate, pe baza unui contract, spații speciale destinate păstrării urnelor funerare cu cenușa persoanelor decedate.
Se va interzice incinerarea persoanelor decedate neidentificate, a persoanelor decedate cărora nu li s-a emis certificatul de deces sau un alt act care confirmă decesul, dar și persoanelor străine decedate în Republica Moldova în lipsa aprobării oficiului consular din Republica Moldova al țării al cărei cetățean a fost persoana decedată.
„În prezent, cadrul normativ referitor la organizarea și funcționarea cimitirelor este asigurat de mai multe acte normative ale căror continut este deja învechit, iar domeniul crematoriilor umane nu este reglementat de legislația Republicii Moldova. Eficiența administrării cimitirelor influențează direct mediul economic și social al unităților administrativ-teritoriale și este o necesitate pentru creșterea gradului de securitate a sănătății publice și a mediului”, a declarat Iordanca-Rodica Iordanov, ministra Mediului.
Crematorul urmează să fie construit pe teritoriul Cimitirului „Sfântul Lazar” din capitală, doar după ce proiectul de lege va fi votat în două lecturi de legiuitori.
Amintim că, la finele lunii aprilie, deputații Oazu Nantoi și Marcela Nistor au înregistrat la Parlament un proiect de lege cu privire la funcționarea cimitirelor. Inițiativa este constituită din șase capitole în care se reglementează un spectru larg de activități specifice, precum înființarea, administrarea, închiderea și desființarea cimitirelor și crematoriilor umane, înhumările, exhumările, reînhumările și incinerarea persoanelor decedate,
Datele statistice arată că pe teritoriul municipiului Chișinău sunt amenajate 11 cimitire care se întind pe o suprafață de circa 200 de hectare.