Regional

Dorin Recean, la Strășeni: Avem obligația să găsim soluții pentru problemele cetățenilor și ale mediului de afaceri

Integrarea Republicii Moldova în blocul comunitar va fi o investiție crucială în bunăstarea oamenilor și construirea unui stat prosper, a declarat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul vizitei întreprinse în raionul Strășeni. Premierul a discutat cu oamenii din regiune și le-a vorbit reprezentanților autorităților locale despre prioritățile Guvernului și beneficiile integrării europene.

Dorin Recean // Facebook.com
Sursa: Dorin Recean // Facebook.com

Premierul Dorin Recean a menționat că unul dintre obiectivele prioritare ale Guvernului este modernizarea satelor și orașelor, precum și creșterea nivelului de trai al tuturor cetățenilor.

„Suntem convinși că integrarea Republicii Moldova în blocul comunitar va fi o investiție crucială în bunăstarea oamenilor și construirea unui stat prosper. De aceea, prioritatea noastră absolută este lansarea, până la sfârșitul acestui an, a discuțiilor de aderare la Uniunea Europeană. Este important să vorbim cetățenilor despre oportunitățile de creștere economică și socială pe care le oferă etapa de preaderare. În același timp, avem obligația să găsim împreună cele mai bune soluții pentru problemele cetățenilor și ale mediului de afaceri”, a spus premierul Dorin Recean.

Aleșii locali au subliniat problemele pe care le confruntă în activitatea zilnică, inclusiv s-au referit la insuficiența specialiștilor și a forței de muncă, cauzată de migrația tinerilor peste hotare; lipsa rețelelor de canalizare și apeduct; necesitatea de ajustare a cadrului legal în domeniul salarizării și a unor consultări mai largi a politicii bugetar-fiscale pe platforma Comisiei paritare.

Totodată, primarii au vorbit despre planurile de modernizare a localităților, prin implementarea proiectelor cu finanțare externă și internă.

Șeful Executivului a vorbit despre importanța consolidării eforturilor pentru modernizarea comunităților și îmbunătățirea calității vieții oamenilor, menționând programul „Satul European” care vine cu soluții financiare pentru un spectru larg de proiecte locale.

Citește mai mult